Macovei: Îmi este teamă că guvernul Ponta duce România spre dictatură

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că îi este "teamă" că membrii guvernului Ponta duc România "spre dictatură" şi s-a arătat îngrijorată de "restaurarea regimului Năstase-Stănoiu, în ceea ce priveşte justiţia".
Romania TV
20 mai 2012, 12:45
Macovei: Îmi este teamă că guvernul Ponta duce România spre dictatură

„Ne ducem în trecut, în perioada de dinaintea integrării şi în perioada în care soarta dosarelor era stabilită în şedinţele de partid ale PSD şi nu la Parchet. Această restauraţie se face prin instrumentul Corlăţean, ministrul Justiţiei”, a susţinut Macovei.

Macovei crede că Titus Corlăţean a fost numit ministru al Justiţie „pentru a subjuga justiţia şi pentru a-l ajuta pe colegul de partid, inculpatul Adrian Năstase, în dosarele pe care le are”.

Vicepreşedintele PDL l-a criticat şi pe Adrian Năstase pentru declaraţiile făcute de acesta, potrivit cărora acesta ar dori judecarea procesului său, chiar dacă se împlineşte termenul de prescripţie, Macovei arătând că prescripţia de aplică chiar dacă cei inculpaţi cer continuarea judecăţii.

De asemenea, Monica Macovei a criticat „amânările făcute cu aroganţă de Adrian Năstase în dosarul «Trofeul calităţii», numirea Simonei Teodoroiu ca secretar de stat şi declaraţia recentă a lui Victor Ponta referitoare la schimbarea procedurii de numire a procurorului-şef al DNA şi a procurorului general”.

Macovei a vorbit şi despre miniştrii din cabinetul Ponta, care au diverse „pete”, arătând că Mircea Diaconu este în conflict de interese şi cercetat penal pentru abuz în serviciu şi conflicte de interese, pentru că în calitate de director la Teatrul Nottara ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor.

Ea a spus că Diaconu este un „actor bun”, pe care multă lume îl îndrăgeşte, dar că toată lumea trebuie să respecte regulile şi nu trebuie să se facă excepţii de la această regulă.

Despre ministrul Agriculturii, Macovei a spus că „este valetului lui Dan Voiculescu”, iar Dan Voiculescu ar avea un proces cu Ministerul Agriculturii, minister care este parte păgubită în proces.

Despre Florin Georgescu, ministrul Finanţelor, Macovei a spus că „trecutul acestuia nu-l recomandă cu mare încredere pentru această funcţie”, arătând că, în perioada în care Florin Georgescu a mai fost ministru de Finanţe, finanţele publice din guvernul Văcăroiu au fost conduse dezastruos, au existat jocuri piramidale Caritas şi FNI, precum şi „tunurile bancare” Dacia Felix şi Bancorex.

Monica Macovei i-a criticat şi pe: Lucian Isar, ministru-delegat pentru Mediul de Afaceri, pentru că a fost „expulzat” din lumea bancară deoarece în septembrie 2008 a lansat un atac speculativ împotriva leului; pe Rovana Plumb, ministrul Mediului, pentru că a uitat să-şi treacă în declaraţia de avere din 2004 un automobil de circa 50 de mii de euro şi acţiuni deţinute la mai multe firme; pe ministrul Apărării, pentru „profiturile” obţinute de pe urma MApN; pe Andrei Marga – pentru că „nu are nicio specializare pe externe” şi pentru că şi-a arătat aprecierea faţă de Vladimir Putin.

„Este foarte importantă încrederea şi în astfel de poziţii în politică nu există prezumţie de nevinovăţie, oamenii trebuie să fie curaţi, pentru că altfel nu poate exista încredere în ei”, a susţinut Macovei, după acest şir de critici.

Vicepreşedintele PDL a mai susţinut că poate nu toţi miniştrii guvernului Ungureanu au fost „buni”, dar „categoric nu erau toţi atât de răi ca acest guvern”.

„Asta e declaraţia preşedintelui, dar poate că nu erau toţi buni, dar categoric nu erau toţi atât de răi ca acest guvern. Nu am auzit asemenea acuze la fiecare din miniştrii cabinetului Mihai Răzvan Ungureanu”, a spus Macovei, referindu-se la declaraţia preşedintelui Băsescu, conform căreia nu îi „place situaţia politică actuală”, dar „nici miniştrii fostului guvern nu au fost mult mai buni”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
România – Polonia, decisiv pentru selecționer?! „Se vorbește despre demisie. Așteptările erau mari”
Capital.ro
Ninsorile au cuprins mai multe regiuni din țară. Se circulă în condiții de iarnă. Utilajele intervin
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România