Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei Infrastructură din Primăria Bucureşti, cercetat în libertate

Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei generale infrastructură şi servicii publice din cadrul Primăriei Capitalei, va fi cercetat în libertate după ce Tribunalul Bucureşti a respins, sâmbătă, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.
Iulian Tudor
07 iun. 2014, 12:52
Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei Infrastructură din Primăria Bucureşti, cercetat în libertate

Instanţa i-a impus lui Mădălin Dumitru măsura controlului judiciar, însă decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie, potrivit Agerpres.

Mădălin Dumitru a fost reţinut joi de procurorii DNA, fiind acuzat de fals în declaraţii, efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la delapidare, în formă continuată, luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

Potrivit DNA, Mădălin Dumitru, în calitate de director al DGISP – funcţionar public cu atribuţie de conducere în cadrul autorităţii publice locale, deşi avea obligaţia de a-şi declara averea, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 – 2013.

„Astfel, acesta, în declaraţia de avere din 4.11.2008 nu a menţionat venituri în sumă de 150.000 de euro obţinute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 217 m.p., situat în Bucureşti. În declaraţia de avere din 4.11.2010 nu a trecut venituri de 90.200 lei obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declaraţia de avere din 10.06.2013 nu a declarat veniturile obţinute din închirierea închirierea unui imobil situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov (1.850 euro/lună, pentru anul 2012 = 5.500 euro, ianuarie – iulie 2013 = 11.100 euro). În aceeaşi declaraţie de avere a declarat în fals venituri în sumă de 500.000 lei şi 150.000 euro obţinute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare şi nu a declarat 8 ceasuri (Longines, Mont Blanc etc.)”, susţine DNA.

După numirea în funcţia de director, el a continuat să efectueze acte de administrare a societăţilor SC Precon SRL şi SC Magistral SRL atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

„Astfel Mădălin Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăţilor indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunităţile de afaceri, termenii ofertelor şi termenii contractelor încheiate de cele două societăţi, precum şi prioritizarea plăţilor. S-a stabilit că el identifica posibilii clienţi ai societăţilor, discuta cu aceştia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăţi, însoţea clienţii la sediul societăţilor pe care le administra în fapt”, susţin procurorii.

Ca urmare a exercitării acestor activităţi incompatibile, Mădălin Dumitru a obţinut foloase materiale necuvenite: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de administrator la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de aceeaşi firmă pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de firmă pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) – autoturismul marca Chrysler Grand Voyager, autoturism marca Audi A5, autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său.

Sursa citată precizează că au fost obţinute foloase şi pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20.10.2010 – 16.05.2013 (30 luni x 7.130 lei – 213.900 lei) şi costurile aferente asigurării folosinţei mai multor autoturisme.

În perioada 2009 – 2014, în calitate de director, preşedinte al comisiilor de evaluare, preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, a pretins şi primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeaşi calitate, Mădălin Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul ‘Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa’ a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de peste 372.000 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcţional zincat’ au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă.

Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate este de peste 372.000 lei fără TVA şi a fost recuperat integral, iar folosul firmei care a realizat lucrările constă în suma de bani încasată nelegal, constatarea finalizării lucrărilor şi neaplicarea unor sancţiuni contractuale.

Tot în perioada 2009 – 2014, a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei, în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Tragedie: s-a repetat cazul Diogo Jota! Imagini oribile din timpul accidentului în care a mai murit un fotbalist. Video
Capital.ro
Călin Georgescu a fost interzis. Este cel mai mare regret: Astăzi s-ar fi vorbit despre pacea de la București
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
Adevarul
Semne că strategia Ucrainei de a lovi rafinăriile din Rusia dă roade. Pierderi uriașe pentru Moscova
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
„Revoluția” lui Călin Georgescu. Ce planul a pus la cale fostul candidat
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Ce NU trebuie să facem sub nicio formă pe 29 august 2025! Este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Cancan.ro
Se întoarce canicula în România! Accuweather a anunțat data exactă când revin căldurile
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Scade numărul de zile libere. Cine sunt salariații care se odihni mai puțin
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!