Mădălin Voicu a devenit tată pentru a cincea oară

Mădălin Voicu (60 de ani) a devenit tată pentru a cincea oară. Iubita lui, Carmen Olteanu (33 de ani), cu care are o relaţie de 8 ani, a mai născut un băieţel, miercuri la ora 9.45. Bebeluşul lui Mădălin a avut la naştere 3,98 kg şi 57 de cm şi va purta numele Ion.
Romania TV
14 sept. 2012, 06:11
Mădălin Voicu a devenit tată pentru a cincea oară

„Sunt tată pentru a cincea oară şi mai am un băiat, aşa cum îmi stă mie bine. Carmen este încă în spital, a intrat în travaliu marţi, la miezul nopţii, dar am dus-o la spital la ora 4.00 dimineaţa. A născut în jurul orei 9.00, natural, aşa cum se naşte la noi. Sunt foarte bucuros şi foarte mândru de băiatul meu, dar şi de Carmen. Copilul se va numi Ion, un nume internaţional, dar de rezonanţă. Mie nu-mi plac prenumele astea noi, care sunt la modă. Mă bucur că Ştefan (n.r. – primul fiu al lui Mădălin cu Carmen), care are 3 ani, va creşte alături de un frate. Sper să trăiesc cât mai mult să-i văd pe toţi la casele lor”, a declarat Mădălin pentru libertatea.ro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT