Mădălin Voicu: Ca să fii trădător, trebuie să fii şi inteligent. Nu este cazul lui Geoană

Deputatul Mădălin Voicu (PSD) a afirmat miercuri, la România TV, că nu crede în speculaţiile legate de desemnarea ca premier a lui Mircea Geoană în urma unui complot al acestuia prin care ar fi spartă unitatea USL şi a PSD. Voicu susţine că Geoană nu are inteligenţa necesară unui asemenea demers.
Filip Stan
12 dec. 2012, 19:23
Mădălin Voicu: Ca să fii trădător, trebuie să fii şi inteligent. Nu este cazul lui Geoană

„Mie mi se pare o fofârlică de presă. Mircea Geoană nu este genul de trădător. Ca să fii trădător, trebuie să fii şi inteligent. Nu este cazul lui Geoană”, a declarat Mădălin Voicu.

Acesta are dubii că Geoană ar putea găsi lideri ai PSD dispuşi să-l urmeze, după eşecul de la alegerile prezidenţiale din 2009. „Geoană ne-a făcut de ruşine, ne-a pierdut alegerile (…) Toată lumea l-a susţinut în 2009 şi s-a ales praful pentru că dumnealui a avut bufeuri”, a răbufnit pesedistul. El s-a referit în mod special la speculaţiile legate de implicarea preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu şi a lui Radu Mazăre. „Nu sunt proşti să se asocieze cu un prostănac”, a comentat Mădălin Voicu.

Cât priveşte declaraţia fostului preşedinte PSD referitoare la faptul că nu doreşte să fie prim-ministru, ci să desemneze prim-miniştri, Voicu a spus: „Păi să-l dea jos pe Băsescu, prietenul lui (…) E balet verbal de doi lei”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT