MAE român, atenţionare de călătorie: Restricţii de circulaţie în Muntenegru

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Muntenegru cu privire la unele restricții în circulația rutieră pentru porțiunile de drum unde există căderi de pietre sau se desfășoară lucrări de întreținere.
Romania TV
20 aug. 2015, 19:55
MAE român, atenţionare de călătorie: Restricţii de circulaţie în Muntenegru

 Conform unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, în localitatea Slijepac Most, pe drumul Mojkovac-Bijelo Polje, circulația se desfășoară pe o singură bandă, alternativ, cu semaforizare. Din cauza lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere, în localitatea Pluzine, pe magistrala Scepan Polje — Pluzine, se circulă pe o singură bandă, alternativ, cu semaforizare, iar în localitatea Dobrilovina, pe drumul regional Mojkovac — Djurdjevcca Tara, se merge tot pe o singură bandă, alternativ, din cauza alunecărilor de teren.

Circulația pe drumul regional R-16 este redirecționată prin localitatea Virpazar, din cauza lucrărilor de reconstrucție a podului din localitatea Virpazar, iar semnalizarea corespunzătoare este amplasată și pe magistrala M-2, porțiunea Petrovac-Virpazar, precizează MAE.

Pietonii și autoturismele pot folosi podul de pontoane prin Virpazar, iar autovehiculele cu masa totală de până la 7 tone, doar traseul alternativ prin Boljevici, Limljani, Gluhi Do și Novo Naselje.

MAE anunță că până la data de 1 septembrie este interzisă circulația autovehiculelor de transport a căror masă maximă admisă depășește 7,5 tone pe următoarele porțiuni: Bioce-Kolasin-Mojkovac; Podgorica-Sotonici-Petrovac; punctul de trecere al frontierei Debeli Brijeg-H.Novi-Kotor-Budva-Bar; punctul de trecere al frontierei Sukobin; Podgorica-Cetine-Budva.

Interdicția este valabilă în fiecare zi, în intervalul orar 17,00 — 22,00 și nu vizează autovehiculele cu regim prioritar de circulație, autovehiculele de întreținere a drumurilor și instalațiilor de telefonie, autovehiculele pentru asistență rutieră, autovehiculele speciale pentru transportul de beton și asfalt, precum și autovehiculele frigorifice care transportă mărfuri perisabile.

În acest caz, se recomandă adaptarea vitezei de mers la condițiile de trafic și la limitările impuse, precum și respectarea semnalizărilor temporare. Informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore/7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon 00 382 19807, 00 382 20234999 și 00 382 63239987.

MAE reiterează faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația de mobil ‘Călătorește în siguranță’, care oferă informații, recomandări de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS își poate salva viața!’.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?