Magazinul de sucuri de fructe, în totalitate naturale, doar din fructe româneşti, care urmează să fie deschis în Bucureşti. Cooperativa de producători români deja îşi vinde produsele în magazine partenere

Cooperativa Rodagria, un proiect românesc bazat pe producerea de sucuri naturale, urmează să deschidă primul său magazin în București. Inițiativa face parte dintr-un plan de expansiune care își propune să aducă mai aproape de consumatori produsele fabricate local. Rodagria este un proiect fondat în 2017 de șase fermieri horticultori din județul Călărași, care s-au unit pentru a-și crește productivitatea și a reduce costurile de producție.
Filip Stan
24 feb. 2025, 22:58
Magazinul de sucuri de fructe, în totalitate naturale, doar din fructe româneşti, care urmează să fie deschis în Bucureşti. Cooperativa de producători români deja îşi vinde produsele în magazine partenere

În prezent, cooperativa cultivă ecologic fructe și legume pe o suprafață de 56,2 hectare, incluzând livezi de cireși, solarii de căpșuni și zmeură, diverse soiuri de pomi fructiferi și culturi vegetale. De asemenea, deține 20 de stupi de albine pentru a asigura o polenizare mai eficientă. Pe lângă producția de fructe și legume, Rodagria procesează propriile produse, având o fabrică specializată în sucuri naturale, piureuri, înghețată bio și fructe deshidratate.

„Rodagria a fost înființată în 2017 și am realizat că în cooperativă am putea să creștem productivitatea și să micșorăm cheltuielile. În afară de cei șase membri ai cooperativei, noi mai lucrăm cu încă 10 fermieri pe care îi așteptăm alături de noi pe viitor. Noi nu avem suprafață foarte mare, suntem horticultori și atunci producând fructe, avem împărțită suprafața, în total avem peste 56 de ha. Avem și albine pentru că am realizat că trebuie să facem polenizarea din ce în ce mai bine în fiecare an și albinele ne ajută începând din primăvară cu cireșii apoi pe tot parcursul anului la zmeură și căpșuni”, a menționat Gloria Pascu, vicepreședintele Rodagria, potrivit Agrointel.

Produsele Rodagria sunt disponibile deja în anumite supermarketuri, dar și în cadrul unor târguri și evenimente de profil. Printre lanțurile comerciale care le vând se numără Mega Image, Carrefour și Metro. De asemenea, cooperativa operează un magazin propriu în fața livezii și un food truck, utilizat pentru vânzări directe la diverse evenimente.

„Lucrăm cu hipermarketuri și supermarketuri, dar preponderent cu Mega Image, Carrefour și Metro. Pentru vânzare, avem un magazin în fața livezii care este deschis în fiecare zi și un food truck cu care mergem la evenimente. În ultimul an am mers undeva la 50-60 de evenimente, târguri. Noi, agricultorii și procesatorii din Bărăgan, dacă ne-am uni forțele, am putea crea evenimente, așa cum fac fermierii din Ardeal și nordul țării. Vin cu ce produc și merg în diferite zone bine marcate, parcări, hipermarket, supermarket și într-un anumit interval orar anunță că sunt acolo. Practic cumpărătorii dau comenzile, producătorii vin cu pachetele făcute și doar le ridică, oamenii nu pierd timp, producătorii nu pierd timp. (…) În ceea ce privește procesarea, avem o linie de procesare pentru sucuri naturale din fruct stors fără adaos de altceva, fructe deshidratate, o linie de piure fructe și o linie de înghețată artizanală din fructe”, a mai adăugat vicepreședintele cooperativei.

Citeşte şi: Compania românească de fashion care oferă salarii de până la 7.000 de lei. Cu ce se ocupă un consilier vestimentar

Pentru 2025, Rodagria își propune să deschidă un magazin propriu în București, o investiție estimată la aproximativ 60.000 de euro. Această inițiativă vine ca răspuns la cererea consumatorilor, care întreabă frecvent unde pot găsi produsele după ce le descoperă la târguri și evenimente. În plus, cooperativa intenționează să achiziționeze un al doilea food truck pentru a participa la mai multe evenimente simultan.

„Rodagria vrea să deschidă acest magazin în 2025, pentru că după ce participăm la evenimente clienții ne întreabă mereu unde ne mai pot găsi. Așa a apărut ideea că este nevoie de acest magazin, este o investiție mare, de aproximativ 60.000 de euro, dar trebuie făcută. Totodată, vrem să mai cumpărăm un food truck pentru că uneori evenimentele se suprapun și este nevoie de două food truck-uri. Vrem să mai atragem alți fermieri lângă noi, să semneze acordul de cooperare pentru că astfel avem o stabilitate mai mare. (…) Noi mai vindem și prin intermediul altor magazine din București, lanțul Real Foods și prin intermediul a băcăniei, Gluten Glory și a patiseriei, Pain Plaisir, și încercăm să intrăm în locurile unde lumea mănâncă mai bine, să facem un cross-selling”, a mai explicat Gloria Pascu.

Pe lângă vânzarea în magazine și târguri, Rodagria oferă și experiențe interactive pentru consumatori. Clienții sunt invitați periodic în livezile cooperativei pentru a culege singuri fructele și a le achiziționa direct de la sursă, la prețuri accesibile.

Citeşte şi: O nouă fabrică va revitaliza Valea Jiului. Gigantul din energie anunţă planul pentru dezvoltarea zonei

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Foto senzaţional! Ianis Hagi i-a pasat decisiv lui Virgil Ghiţă şi la 12 ani, ca în România – Austria 1-0: “Tot cu stângul, tot de pe dreapta! Suntem prieteni foarte buni”
Capital.ro
Oamenii din spatele lui Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat cărțile pe față. Structurile vechiului KGB, reactivate
Playtech.ro
Iluzia optică descoperită de oamenii de știință. Legătura dintre formă și viteza luminii, explicată
Adevarul
Șoc în cultura română: Ecaterina Oproiu, apreciat critic de film, i-a turnat la Securitate pe Radu Beligan, George Călinescu și Nina Cassian
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Duminică noaptea, 12 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, cadavrul lui Ionuț a fost găsit într-o parcare publică din nordul Italiei. Trupul neînsuflețit al românului a fost descoperit în Bolzano, mai exact într-o parcare folosită de șoferii de camioane pe
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Demisie la vârf din PSD. Cunoscutul politican, cu ștate vechi, ia în calcul înființarea unui nou partid
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025