Magistraţii au admis cererea lui Sile Cămătaru de reducere a pedepsei cu 9 ani

Tribunalul Bucureşti (TB) a admis, marţi, cererea lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, de contopire a pedepselor primite de acesta în procesele penale, stabilind că acesta are de executat 13 ani de închisoare, nouă dintre aceştia fiind deja petrecuţi după gratii.
Romania TV
16 oct. 2012, 11:13
Magistraţii au admis cererea lui Sile Cămătaru de reducere a pedepsei cu 9 ani

Tribunalul Bucureşti a dezbătut, marţi, cererea de contopire a executării pedepselor lui Vasile Balint, prin care acesta a solicitat instanţei să constate perioada totală de detenţie pe care trebuie să o execute ca urmare a mai multor decizii penale primite de-a lungul timpului, precum şi perioada efectiv petrecută în spatele gratiilor.

Concret, miza acestui proces a fost stabilirea cu exactitate a perioadei pe care Sile Cămătaru o mai are de petrecut în închisoare ca urmare a deciziilor de condamnare primite în dosarele sale penale.

Avocatul acestuia a arătat, în sala de judecată, că Sile Cămătaru a petrecut în închisoare perioada mai 2004 – decembrie 2011, respectiv şapte ani şi jumătate, precum şi aproximativ un an şi opt luni, în perioada 2001-2002. Apărătorul lui Cămătaru a arătat că aceste perioade trebuie adunate şi apoi scăzute din pedeapsa totală de 13 ani de închisoare ce rezultă din condamnările definitive date în cazul clientului său.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea şi a stabilit că pedeapsa rezultată în urma deciziilor definitive existente pe numele lui Vasile Balint este de 13 ani de închisoare, din care vor fi scăzute perioadele efectiv executate de către acesta în închisoare.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Sile Cămătaru a fost condamnat, pe 11 mai, la 13 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Ioan Balint, alias Nuţu cămătaru, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane

Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională, fiind prins în Germania, de poliţiştii locali şi ulterior repatriat.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte