Mai multe persoane din Satu Mare au ajuns la spital, după ce au consumat ciuperci

Paisprezece persoane din judeţul Satu Mare au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) în ultimele 24 de ore, după ce au consumat ciuperci culese de ele din spaţiile verzi, patru fiind internate la Terapie Intensivă.
Iulian Tudor
15 oct. 2014, 09:30
Mai multe persoane din Satu Mare au ajuns la spital, după ce au consumat ciuperci

Directorul medical al SJU Satu Mare, Paula Mare, a declarat că printre internaţi se află şi doi copii.

„De ieri până azi dimineaţa s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean 14 pacienţi care, potrivit afirmaţiilor lor, au consumat ciuperci din diferite spaţii verzi culese de ei. Şapte pacienţi sunt internaţi pe secţia de gastroenterologie, patru sunt pe Terapie Intensivă, din care unul având o stare mai gravă, fiind intubat, trei sunt stabili. Mai avem doi pe Pediatrie şi un pacient în investigaţii, cel care a venit ultimul”, a declarat Paula Mare.

ATENŢIE la ciupercile pe care le consumaţi. Două persoane au ajuns în spital

Pacienţii sunt din mai multe localităţi: Micula Nouă, Medişa, Sâi, Turulung, Poiana Codrului, Călineşti Oaş.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România