Panică la bord. Un avion s-a depresurizat imediat după decolare. Pasagerii au fost răniți: „Urechile oamenilor au început să sângereze, nasurile oamenilor au început să sângereze”

Mai mulți pasageri s-au trezit cu sânge țâșnind din nas și din urechi în timp ce zburau cu avionul. Acest lucru s-a întâmplat din cauza depresurizării.
Alina Costache
19 sept. 2024, 09:46
Panică la bord. Un avion s-a depresurizat imediat după decolare. Pasagerii au fost răniți: „Urechile oamenilor au început să sângereze, nasurile oamenilor au început să sângereze”

Mai mulți pasageri ai Delta Air Lines, una dintre cele mai mari companii aeriene din Statele Unite ale Americii, se recuperează în acest moment după ce a existat o problemă de presurizare în timpul unui zbor din Salt Lake City, Utah, către Portland, Oregon.

În timpul zborului, depresurizarea cabinei a cauzat sângerări la nas, urechi și alte probleme, conform declarațiilor pasagerilor și ale companiei aeriene.

Ce au precizat reprezenanții companiei

Purtătorul de cuvânt al Delta Air Lines a vorbit despre acest eveniment și despre măsurile pe care le-a luat compania pentru a remedia situația.

„Ne cerem scuze sincer clienților noștri pentru experiența lor pe zborul 1203 de pe 15 septembrie”, a declarat un purtător de cuvânt al Delta.

Citește și : Rusia susţine că a doborât 54 de drone ucrainene, dintre care jumătate doar în regiunea Kursk

„Echipajul de zbor a urmat procedurile pentru a reveni la Salt Lake City, unde echipele noastre de la sol au sprijinit nevoile imediate ale clienților”, a adăugat acesta.

Reprezentanții companiei au mai menționat că pasagerii de pe zborul 1203 au efectuat zborul folosind o altă aeronavă. În plus, aceștia au precizat că problema depresurizării aeronavei a fost rezolvată și că aceasta a fost pusă în funcțiune următoarea zi.

Ce au declarat doi pasageri

Jaci Purser, aflată în acele momente în aeronava Delta Airlines, întrebată de CNN despre ce s-a întâmplat, a spus că a simțit ca și cum cineva ar fi înjunghiat-o în ureche.

„Am auzit niște aer ieșind și apoi am auzit o bolboroseală. Părea că urechea mea dreaptă bolborosea, așa că am atins-o și ieșea sânge” a declarat aceasta.

Citește și : Bonus de 800 de euro pentru o categorie de români. Cererea se depune până pe 31 octombrie

Ea a mai spus că și oamenii din jur s-au confruntat cu probleme similare.

„Urechile noastre au început să doară foarte, foarte rău. Toți cei din jurul nostru se apucau de urechi, urechile oamenilor au început să sângereze, nasurile oamenilor au început să sângereze”, a spus ea.

O altă pasageră, numită Caryn Allen, a declarat pentru KSL că nu a durat foarte mult până o bună parte din pasageri a conștitentizat că ceva nu era în regulă.

„M-am uitat la soțul meu și el avea ambele mâini peste urechi și era aplecat pe față”, a spus Allen.

„M-am uitat cam la un rând în spatele meu, de cealaltă parte a culoarului, și era un domn care avea în mod clar un nas plin de sânge, iar oamenii încercau să-l ajute.”, a adăugat aceasta.

În final, nu au fost raportate răni grave iar personalul medical a identificat 10 persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Cum s-au schimbat calculele în SuperLiga după calificarea Universității Craiova în finala Cupei României Betano. Cine merge în cupele europene. Toate scenariile
Capital.ro
Pensionarii trebuie să-și actualizeze datele personale! Au la dispoziție 15 zile sau nu mai primesc banii. Avertismentul Casei de Pensii
Playtech.ro
Subvenții noi în agricultură: Românii care cultivă usturoi şi cartofi primesc bani de la stat. Care este ajutorul financiar oferit fermierilor
Adevarul
Un animal ciudat a ieșit dintr-o pădure din vestul Ucrainei, aproape de granița cu România. Reacțiile apărute pe internet
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o tânără de 28 de ani lovește cu mașina două femei aflate pe trecerea de pietoni, în Neamț
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara