Povestea „Cernobîl” se repetă la Timişoara! Mai mulţi poliţişti care au intervenit la blocul groazei au ajuns de urgenţă la spital

Povestea de la Cernobîl pare să se repete şi la Timişoara. Polițiștii care au intervenit la blocul groazei în care trei persoane au murit ca urmare a unei operaţiuni de dezinsecţie şi deratizare au fost duși la spital pentru analize. Joi, o echipă de specialiști din Ministerul Apărării a ajuns la blocul din strada Mioriţa, nr 8 pentru noi măsurători. Între timp, al doilea bloc în care s-a făcut dezinsecție cu substanțe toxice a fost evacuat din nou, la doar câteva ore după ce li s-a permis să intre în locuințe.
Romania TV
21 nov. 2019, 09:59
Povestea

Mai mulţi polițiști s-au prezentat, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara pentru investigații medicale. Este vorba despre nouă dintre poliţiştii care au fost trimiși printre primii la fața locului și care au intrat în spațiile în care a fost descoperită prezența otrăvii. Autoritățile au insistat că măsura este una exclusiv preventivă.

„In cursul dupa amiezii de ieri s-au prezentat la un control preventiv cei 9 subofiteri si ofiteri care au participat la actiunea de luni in imobilul in care s-a produs contactul cu substanta toxica. Avand in vedere contactul cu substanta toxica, s-a considerat ca este benefic din punct de vedere profilactic sa faca un consult medical. Au fost consultati de colegii de la medicina interna, cardiologie, gastrologie si UPU. Starea de sanatate este fara probleme, astfel incat dupa efectuarea consulturilor si investigatiilor, au fost lasati cu totii sa mearga acasa”, a precizat managerul Spitalului Judetean Timisoara, citat de opiniatimişoarei.ro.

Însă surse citate de tion.ro spun că o parte dintre polițiștii examinați prezentau grețuri sau vărsături, iar analizele au indicat anumite probleme „la ficat”, posibil provocate de substanța toxică. 

Autoritățile sunt acuzate că încearcă să ascundă informații esentiale în acest caz. Un ofiţer ISU a dezvăluit că echipajele care au intervenit în primele zile în bloc au fost contaminate. Mai mult, pompierilor si personalului de pe ambulanțe nu li s-au făcut analize si li s-ar fi spus că „oricum nu există antidot”, potrivit jurnalistilor de la Libertatea. 

Între timp, la Timişoara a ajuns şi o echipă de specialişti din MApN care vor face verificări suplimentare în blocurile evacuate după ce în ele au fost făcute dezinsecţii şi deratizări în ultima săptămână.

„În urma rezultatelor obţinute după aceste verificări, în cursul dimineţii zilei de 21.11.2019 se va efectua o acţiune de neutralizare, decontaminare şi igienizare a acestor spaţii, pentru a înlătura orice sursă care ar putea pune în pericol sănătatea locatarilor. La finalizarea acestor acţiuni, se va permite accesul total al locatarilor în imobilele blocuri de locuinţe de la adresele Mioriţa nr. 4 şi Vaida Voievod nr.1”, au transmis autorităţile din Timişoara.

Până acum 3 oameni au murit, iar alţi 88 ajunseseră la spitale din Timişoara cu simptome de intoxicaţie după o operaţiune de dezinsecţie şi deratizare în blocul în care aceştia locuiau. În prezent, în spitalele din Timișoara mai sunt internate 40 de persoane, printre care 29 copii.

Inspectorii Inspecţiei Sanitare de Stat au luat probe din blocurile deratizate. Probele vor fi analizate într-un laborator de toxicologie, pentru a se determina dacă mai există în aer fosfina, substanţă letală care a provocat decesul celor 3 persoane şi intoxicarea altor 88. 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, insecticidul respectiv este certificat pentru a fi folosit „strict în interiorul silozurilor goale, al celulelor de depozitare goale, stive, camere de depozitare goale, alte clădiri etanşe la gaze (închise/sigilate, libere)”, fiind interzisă folosirea în spaţii de locuit.

Ioan Sorin Buță, patronul firmei Bistim Dera, care s-a ocupat de dezinsecţie şi deratizare la blocurile din Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi este urmărit penal pentru ucidere din culpă şi trafic de produse sau folosire de substanţe toxice în formă continuată. Cercetările sunt efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Pe 26 aprilie 1986, Reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl a explodat. Accidentul a cauzat o eliberare uriașă particule radioactive în atmosferă și multe victime, printre care trebuie să avem în vedere și supraviețuitorii care se confruntă acum cu boli îngrozitoare. Peste 500.000 de oameni au fost trimişi să contracareze contaminarea și să evite o catastrofă mai mare. Pompierii și voluntarii care au ales să ajute la stingerea incendiului în interiorul reactorului și să respecte directivele autorităților au fost numiți Lichidatorii de la Cernobîl. Mulți dintre ei au murit. Restul continuă să sufere de boli ciudate, iar guvernele actuale și organizațiile internaționale recunosc rareori legătura dintre aceste boli și expunerea la radiații de la Cernobâl.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT