Maica Domnului plânge în biserică. Biserica din Timişoara unde credincioşii spun că s-a produs o minune VIDEO

Un miracol, asta spun credincioșii dintr-o comună din Timiș după ce o statuie a Maicii Domnului de la biserica greco catolică a început să lăcrimeze.
Daniel Spătaru
24 mai 2021, 17:06
Maica Domnului plânge în biserică. Biserica din Timişoara unde credincioşii spun că s-a produs o minune VIDEO

Preotul paroh de la Biserica greco-catolică din Sânandrei a observat minunea şi le-a arătat-o şi credinioşilor. Preoţii au ridicat probe din respectivul lichid, despre care se spune că sunt lacrimi de la Maica Domnului, şi acum aşteaptă rezultatele expertizei. Până atunci, credincioşii văd o minune dumnezeiasă, sau un semn divin.

„Maica Domnului ne tot atenţionază, dar Maica Domnului, cînd vede că noi nu suntem receptivi, plânge, că nu mai are ce să facă. Noi suntem atât de răi şi nu empatizăm. Poate că acum a considerat Maica Domnului că trebuie să ne atragă atenţia, poate că vin vremuri mai grele. Dacă noi am fi mai îngăduitori şi mai buni, Dumnezeu ar fi şi el îngăduitor cu noi”, spun credincioşii.

Citeşte şi Cea mai puternica rugaciune pentru sanatate. Ce sa spui cand esti in suferinta!

„Unde a apărut Fecioara Maria, la Lourmes, la Fatima, nu s-a arătat unor oameni importanţi, ci copiilor, celor smeriţi, celor umili. Acum, nu vreau să mă laud că sunt umil sau smerit. Dumnezeu a ales„, a declarat preotul Gheorghe Rădulescu, citat de România TV.

Părintele protopop de Timişoara, Răzvan Oprişa, care a fost delegat să ia probe, a anunţat că acestea vor fi duse să fie analizate în trei locuri diferite, la Medicina Legală, un institut privat şi poate chiar în Italia.

Nu toţi pun însă această situaţie pe seama divinităţii, unii explicând-o prin condens.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat viitoarea destinație a lui Aymen Boutoutaou: „3 milioane de euro aruncate în foc!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT