Mama lui Miron Mitrea, audiată ca martor de judecătorii de la instanţa supremă

Viorica Mitrea, mama deputatului PSD Miron Mitrea, a fost audiată vineri, în calitate de martor, de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care fiul ei este acuzat de corupţie în legătură cu renovarea unei case din Voluntari.
Iulian Tudor
11 apr. 2014, 12:20
Mama lui Miron Mitrea, audiată ca martor de judecătorii de la instanţa supremă

Viorica Mitrea le-a dat explicaţii magistraţilor cu privire la banii folosiţi la renovarea casei sale.

Ea a spus că s-a stabilit de mai multă vreme în Germania, însă nu a beneficiat de pensie din partea acestui stat, deoarece nu a avut cetăţenia germană. A dat în judecată statul german pentru că nu primea cetăţeania, procesul a durat 12 ani, timp în care nu a putut să-şi încaseze pensia din Germania. Viorica Mitrea a arătat că a câştigat procesul, iar statul german a trebuit să-i achite retroactiv pensia, suma primită fiind de aproximativ 300.000 euro, iar banii au fost folosiţi pentru a achita costul lucrărilor la casa sa din Voluntari.

Instanţa a dispus o comisie rogatorie pentru primi documente din Germania în legătură cu încasarea acelor bani de către Viorica Mitrea.

Tot vineri, a fost audiată şi Irina Jianu, fost inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a negat acuzaţiile şi a spus că nu a primit mită.

Avocaţii cer retrimiterea dosarului lui Mitrea la DNA, pentru refacerea urmăririi penale

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea. 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?