Mama-ucigaşă din Târgu Cărbuneşti avea discernământ, potrivit raportului legiştilor

Femeia care a născut în toaleta spitalului din Târgu Cărbuneşti iar apoi şi-a aruncat copilul pe geam avea discernământ în momentul comiterii faptei, conform expertizei psihiatrice efectuate de medicii legişti.
Romania TV
06 aug. 2013, 10:38
Mama-ucigaşă din Târgu Cărbuneşti avea discernământ, potrivit raportului legiştilor

Femeia din Târgu Cărbuneşti care şi-a aruncat copilul pe geamul spitalului, după ce a născut în toaletă, avea discernământ şi riscă peste 20 de ani de închisoare.

Mama-ucigaşă a fost supusă unei expertize psihiatrice de către medicii legişti, care au concluzionat că femeia avea discernământ în momentul în care şi-a omorât copilul. Femeia a fost dusă, astfel, pentru a doua oară la audieri, procurorii continuând ancheta în acest caz.

Iniţial, femeia nu a recunoscut că şi-ar fi aruncat copilul pe fereastră, însă mama sa a spus adevărul în faţa procurorilor. Acum, mama criminală va fi audiată din nou de procurori în dosarul în care este anchetată pentru că, în luna aprilie, şi-ar fi aruncat copilul pe geam, după ce a născut în toaletă, lăsând pruncul să fie devorat de animale. Femeia riscă peste 20 de ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Plecări masive de la Farul: „Cheltuie 600.000 de euro cu jucători de care nu mai are nevoie”
Capital.ro
Călin Georgescu nu renunță. Cere desecretizarea documentelor privind anularea alegerilor din 2024: „Avem dreptul să știm adevărul”
Playtech.ro
La ce temperatură trebuie setat frigiderul la sfârșitul verii. Treapta care poate crește inutil consumul
Adevarul
Tradiții de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este zi de post aspru pentru ortodocși
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Grecii au găsit-o pe Bernadette Szocs pe 'Insula Milionarilor'. Nicole Kidman a fost și ea acolo
MediaFlux
Accesul la Facebook și Instagram, INTERZIS pentru tineri! S-a semnat acordul Meta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat