Manelist acuzat pentru proxenetism, invitat de onoare al Camerei de Comerț

Camera de Comerț și Industrie a municipiului București a avut, la sfârşitul lui aprilie, un eveniment cât se poate de important, vernisajul expoziției Artă și Comerț, cel care, de altfel, marca împlinirea a 150 de ani de la fondarea instituției. Interesant este că printre invitații de onoare s-a numărat și un manelist celebru pentru dosarul de proxenetism în care este implicat.
Alina Costache
01 mai 2018, 13:59
Manelist acuzat pentru proxenetism, invitat de onoare al Camerei de Comerț

Printre tot felul de somități invitate, cumva, organizatorii au crezut că este necesar să îl cheme la respectivul eveniment și pe Dani Mocanu. Iar acesta, manelist celebru pentru versurile inspirate din viața infractorilor, cercetat penal într-un dosar de proxenetism transfrontalier, și-a luat hainele „alea bune” și, alături de amica lui, Lenna, o altă artistă din domeniu, s-a prezentat la poarta Muzeului de Artă al României, a arătat invitația și a fost poftit pe covorul roșu.

Potrivit click.ro, invitația făcută în numele prof. Univ. Dr. Sorin Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie, a ajuns la Dani Mocanu pentru că acesta, chiar dacă are probleme penale cât se poate de serioase, a devenit vicepreședintele unei asociații de apărare a drepturilor omului din județul Argeș.

Dani Mocanu şi fratele lui sunt acuzaţi că ar face parte dintr-un grup infracţional de opt persoane care se ocupă cu proxenetismul. Aceştia trimiteau fete în Anglia să se prostitueze, iar unele dintre ele ar fi apărut şi în videoclipurile manelistului.

Citeşte şi Dani Mocanu, dedicaţie pentru DIICOT: „Domnule procuror, sunt nevinovat. Despre infracţiuni eu doar am cântat”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Iubita lui David Popovici, declarație inedită de dragoste pentru campion. Mesajul l-a impresionat inclusiv pe Smiley
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Piața muncii încetinește în România. Unde se mai fac angajări și ce domenii au cele mai multe locuri de muncă vacante
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după ce medicul rezident de 28 de ani și-a pierdut viața la Spitalul Universitar. Ce se întâmpla, de fapt, în familia lui: „Nu a suportat”
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Lovitură pentru Zelenski de la cine se aștepta mai puțin! Cel mai mare susținător i-a devenit dușman și îl vrea jos
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat