Mănescu: Dacă privatizarea CFR Marfă nu se face până la mijlocul lui octombrie, procedura se reia

Procedura de privatizare a CFR Marfă este "în termen", dar va fi reluată dacă nu se va finaliza în graficul stabilit, respectiv până la jumătatea lunii octombrie, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, răspunzând unor întrebări.
Romania TV
24 sept. 2013, 14:57
Mănescu: Dacă privatizarea CFR Marfă nu se face până la mijlocul lui octombrie, procedura se reia

„CFR Marfă este într-o procedură de privatizare. (…) Cel care cumpără este încă în termen pentru a depune garanţia şi pentru a face toate diligenţele necesare. Atât timp cât este în termen şi nu avem motive să ne îndoim de buna credinţă, suntem în regulă cu procedura de privatizare şi sigur că noi ne dorim ca privatizarea aceasta finalizeze cu succes”, a afirmat ministrul.

Ea a adăugat că nu doreşte să comenteze anumite speculaţii care se fac pe marginea acestui subiect.

„Dacă nu se finalizează privatizarea, se va relua procedura de privatizare. Este foarte simplu. Acesta este singurul plan B care este la dispoziţia noastră din punct de vedere legal”, a spus ea, întrebată dacă se lucrează la un alt plan în cazul în care procedura eşuează la mijlocul lunii octombrie.

Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termnen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei „şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ion Țiriac, succes uriaș în afaceri. A dat lovitura cu un contract încheiat cu cel mai mare operator de rețele de distribuție a energiei electrice din România
Capital.ro
Lege la bloc în toată România. Gestul care atrage sancțiuni de 500 de lei. Interdicție în toate zonele comune
Playtech.ro
De ce capacul rezervorului este legat cu un șnur de mașină. Nu este doar ca să nu-l pierzi
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Patru zodii dau lovitura până la final de iulie 2026. Norocul este de partea lor la mijlocul verii!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România