Mănescu: FMI a propus insolvenţa firmelor cu datorii, m-am opus. Managerii vin cu soluţii sau pleacă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, afirmă că a respins propunerea FMI de intrare în insolvenţă a unor companii cu datorii, precum CFR Marfă şi CFR Călători,că aşteaptă bani de la buget, dar şi măsuri de rentabilizare de la manageri, în caz contrar restructurarea urmând să fie "de sus în jos".
Romania TV
15 dec. 2013, 10:01
Mănescu: FMI a propus insolvenţa firmelor cu datorii, m-am opus. Managerii vin cu soluţii sau pleacă

„Pentru mine, din punctul meu de vedere nu este chiar cea mai bună soluţie (intrarea însolvenţă, n.r.). S-a pus problema ca CFR Marfă să intre în insolvenţă şi CFR Călători, toate companiile. FMI-ul a propus şi eu am respins ideea din start ca în scrisoarea de intenţie, deci în scrisoarea agreată cu FMI-ul, să se spună acest lucru, că trebuie să intre în insolvenţă. FMI-ul a acceptat această obiecţie pe care am avut-o, cu condiţia ca noi să restructurăm, să rentabilizăm, să dovedim că putem şi fără să intrăm în insolvenţă”, a afirmat ministrul la Pro TV, fiind întrebată dacă ar fi de acord cu intrarea în insolvenţă a companiilor din subordinea ministerului care acumulează datorii.

Mănescu a spus că la Ministerul Transporturilor sunt „o grămadă de datorii” şi multe probleme nerezolvate de ani de zile pe care le-a „moştenit” la preluarea mandatului.

„Eu am o grămadă de datorii la Ministerul Transporturilor. (…) Nu am reuşit să le plătesc pentru că domnul Voinea (ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, n.r.) nu mi-a dat bani şi pentru că bugetul României nu a fost… Sigur că am vorbit (cu Voinea, n.r.). Eu sper că nu mi i-a dat că nu are bani, pentru că dacă are bani şi nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit”, a declarat ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a afirmat că deşi este dificil pentru cei care construiesc bugetul să „aranjeze” cifrele în aşa fel încât să nu fie depăşit deficitul, în condiţiile în care nivelul datoriilor este atât de ridicat, soluţia ar trebui să vină şi de la Buget.

„La Ministerul Transportului, sumele sunt foarte mari şi bugetul nu a reuşit să găsească. În momentul acesta, 560 de milioane de lei doar pentru energie, 350 de milioane de lei plăţi restante – arierate acumulate de CFR Călători şi pe cale de consecinţă CFR Infrastructură, din plata asigurărilor sociale şi ajutoare către persoanele cu dizabilităţi, pensionari. Deci 350 de milioane de lei, plus o mulţime de datorii către companiile care pe ex-ISPA au finalizat deja lucrările de reabilitare, lucrări deja executate şi nu au fost plătiţi, bani pe care tot aşa, îi cerem la Ministerul Bugetului şi încercăm să-i obţinem. Deci foarte multe datorii”, a spus Mănescu.

Pe de altă parte, termenul de rentabilizare este finalul anului viitor, a arătat ministrul Transporturilor, adăugând că speră ca managerii companiilor în cauză să vină cu planuri de rentabilizare.

„Pot deveni profitabile, dar pentru asta managementul privat trebuie să vină cu planuri de restructurare şi de rentabilizare, planuri care într-adevăr să producă efecte. Până în momentul acesta nu au venit. Le-am cerut şi sper să vină cu aceste planuri. Dacă nu vin cu aceste planuri, se va face o evaluare la sfârşitul acestui an, şi în funcţie de performanţele pe care managementul privat din aceste companii de stat le-a avut, vor rămâne sau vor pleca”, a spus Mănescu.

Ea a arătat, confirmând afirmaţia unuia dintre moderatori, că în cazul CFR Marfă şi CFR Călători, singurele propuneri venite din partea managerilor au fost până în prezent majorarea preţurilor la bilete, reduceri de personal şi închideri de linii.

„Sunt singurele măsuri, propuneri, cu care au venit, nu am văzut încă niciun fel de măsură prin care ei îşi pot rentabiliza din punct de vedere economic, al creşterii numărului de clienţi – dacă vorbim de CFR Marfă, contracte noi pe care să le poată lua şi care să le aducă profit în viitor. Nu am văzut încă un plan de restructurare, reorganizare şi rentabilizare a acestor companii care să fie într-adevăr convingător, aşa cum am discutat cu FMI. Eu încă aştept. (…) În momentul acesta se desfăşoară câteva controale la cele trei companii şi în foarte scurt timp vom lua o decizie şi cu privire la modul în care şi-au îndeplinit contractul de management, pentru că este sfârşit de an, trebuie să facem un bilanţ şi să vedem în ce măsură ei au performat, au îndeplinit criteriile de performanţă. Dacă le-au îndeplinit, bine, dacă nu, trebuie să lase locul persoanelor care pot face acest lucru. Dacă este vorba de reorganizare şi de o restructurare, putem începe de sus în jos”, a precizat Mănescu.

Guvernul a convenit cu FMI ca până la finele anului să decidă închirierea sau închiderea a peste 700 kilometri linii de cale ferată şi să aplice aceleaşi proceduri pe parcursul anului viitor pentru alţi 900 kilometri linii CFR, pentru a obţine economii calculate la 70 de milioane lei anual.

Cifrele sunt incluse în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în negocierile din luna noiembrie.

Pe de altă parte, Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată „agresiv”, prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea de livrări către clienţii care au acumulat datorii faţă de companie.

Pentru CFR Marfă a fost stabilită o nouă ţintă trimestrială de arierate, care să ajungă la zero datorii, excluzând dobânzile şi penalităţile pentru arieratele existente, se arată în scrisoarea de intenţie.

„În luna noiembrie veniturile merg bine, dar s-au realizat şi ceva cheltuieli mai mari. În primul rând s-a realizat capitalizarea CFR Călători, de unde banii nu ştim exact când se întorc la buget”, a declarat la 25 noiembrie ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
„Lista rușinii” pentru datornicii primăriilor. Chiar și restanțe mici la plata taxelor locale îți asigură un loc la „stâlpul infamiei””
Capital.ro
Decizia ce poate schimba formula de recalculare a pensiilor. Pensionarii români nu au găsit dreptate la Casa de Pensii
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața în Bârlad, după ce un tren a dat peste el. Victima a fost resuscitată timp de 30 de minute
iamsport.ro
Finanțatorul echipei din SuperLiga îl contrazice direct pe Giovanni Becali: ”Noi nu știm nimic, oricum mai are 2 ani de contract!”
MediaFlux
Rusia se implică în războiul din Orientul Mijlociu. Moscova ajută Iranul în lupta cu americanii
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj