Manifestarea din 15 martie a Cercului Prietenilor Jobbik, avizată la Târgu Mureş

Comisia de avizare a manifestărilor publice din Târgu Mureș a aprobat, joi, solicitările făcute de Cercul Prietenilor Jobbik și de Tineretul Maghiar Ardelean (EMI) de organizare a unor manifestări, cu ocazia zilei de 15 martie, la statuia poetului Petofi Sandor din municipiu.
Romania TV
13 mart. 2014, 15:56
Manifestarea din 15 martie a Cercului Prietenilor Jobbik, avizată la Târgu Mureş

Șeful Comisiei de avizare, Valentin Bretfelean, a declarat presei că cererea a fost depusă de două persoane fizice în numele Cercului Prietenilor Jobbik, printre care și unul dintre conducătorii Organizației 64 de Comitate, Sandor Nandor, și că a fost aprobată, cu condiția respectării unor norme.

„La manifestarea Cercului Prietenilor Jobbik nu vor fi decât persoane din Târgu Mureș. Va fi o depunere de coroane și o adunare publică, cu discursuri și momente artistice la statuia poetului Petofi Sandor, între orele 12,00-13,00. Li s-a pus în vedere organizatorilor că este interzisă deținerea sau folosirea de materiale pirotehnice precum petardele. Organizatorilor li s-a atras atenția că, în cazul arborării drapelului unui alt stat, se va arbora obligatoriu și drapelul României. Le-am cerut să nu fie scandate sloganuri separatiste sau altele, de natură anticonstituțională, să nu arboreze steaguri și însemne de natură a incita cetățenii. Am dat aprobare în antiteză cu ce s-a întâmplat luni seara, pentru că cei din Târgu Mureș au avut un comportament decent”, a declarat Valentin Bretfelean, care este și șeful Poliției Locale, potrivit Agerpres.

La adunarea Cercului Prietenilor Jobbik din 15 martie se estimează prezența a 100 de persoane. Valentin Bretfelean a spus că s-a aprobat și cererea organizației Tineretul Maghiar Ardelean, care va organiza, tot de 15 martie, între orele 18,00 și 20,00, o comemorare a Revoluției de la 1848-1849 urmată de o deplasare pe trotuar de la statuia lui Petofi Sandor la Monumentul Secuilor Martiri, întrucât organizația nu a fost implicată niciodată în incidente și a avut în fiecare an un comportament decent.

Primarul Dorin Florea a declarat joi că avizează toate manifestările comemorative, însă în Târgu Mureș nu vor mai fi marșuri pe străzi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat