MApN: În incidentul de sâmbătă nu a fost implicat un ofiţer al SUUMC, ci un salariat civil

Ministerul Apărării informează că în altercaţia înregistrată în seara zilei 10 noiembrie în apropierea Palatului Cotroceni nu a fost implicat un ofiţer al SUUMC, ci un salariat civil, angajat al acestei unităţi medicale, confuzia fiind creată de similitudinea numelor celor două persoane.
Romania TV
12 nov. 2012, 16:25
MApN: În incidentul de sâmbătă nu a fost implicat un ofiţer al SUUMC, ci un salariat civil

MApN precizează, într-un comunicat remis luni agenţiei Mediafax, că în altercaţia înregistrată în seara zilei 10 noiembrie, în apropierea Palatului Cotroceni, nu a fost implicat un ofiţer al SUUMC, ci un salariat civil, angajat al acestei unităţi medicale.

„Confuzia a fost creată de similitudinea numelor, respectiv între locotenent-colonel medic doctor Ciobâcă Mihai Lucian, medic primar şi şef al Secţiei 1 Medicină Internă din SUUMC, care se afla, la momentul incidentului, în Statele Unite ale Americii, şi personal civil contractual (Pcc) Ciobâcă Lucian, încadrat la nivelul SUUMC pe funcţia de brancardier în Secţia Clinică ORL, cel care a fost implicat în incidentul din Bucureşti”, se arată în comunicatul MApN.

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” dezavuează acest tip de comportament antisocial care contravine atât regulamentelor interne, cât şi eticii profesionale medicale, sens în care adresează scuze atât victimelor incidentului violent, produs în data de 10 noiembrie a.c., cât şi opiniei publice care a creditat, până la acest moment, cu încredere întregul corp medico-militar şi îşi exprimă speranţa că acest eveniment singular nu va afecta coeficientul de încredere în profesionalismul personalului SUUMC.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în jurul orelor 21.00. Răileanu şi Ciobâcă se aflau într-un autoturism Volkswagen condus de Enache. În intersecţia Bd. Vasile Milea – Iuliu Maniu, maşina lor ar fi început să şicaneze în trafic un alt autoturism, un Opel Astra, în care se afla un cuplu, potrivit surselor citate.

La un moment dat, în faţa Palatului Cotroceni, autoturismul în care se aflau ofiţerii a blocat celălalt autoturism, iar Enache a coborât, s-a dus la geamul din faţă dreapta al celeilalte maşini, l-a scuipat, înjurat şi lovit pe bărbatul aflat împreună cu femeia care conducea Opelul.

Şeful dispozitivului de jandarmi care păzeşte intrările Palatului Cotroceni a intervenit şi a cerut întăriri. Din Volkswagen au coborât şi ofiţerii MApN, care au lovit cu picioarele celalaltă maşina, în conflict fiind agresat şi şeful dispozitivului de jandarmi, potrivit aceloraşi surse.

Femeia din Opel a sunat la 112, iar câteva minute mai târziu la faţa locului a apărut un echipaj al Secţiei 22 şi unul al Brigăzii Rutiere. Poliţiştii, împreună cu jandarmii, i-au imobilizat pe agresori.

Cei trei au fost duşi la Secţia 22, unde au fost audiaţi şi testaţi cu aparatul etilotestul. Astfel, s-a constatat că toţi trei erau băuţi, etilotestul înregistrând la doi dintre ei valori de 0,8 la mie, iar la al treilea, de peste 0,6 la mie.

Anchetatorii au deschis dosar penal pe numele lui Alin Constantin Enache, pentru lovire şi alte violenţe, dar şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, în timp ce ofiţerii MApN au fost sancţionaţi contravenţional pentru tulburarea liniştii publice, au mai spus sursele citate.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobritoiu, a precizat că unul dintre ofiţerii implicaţi este din structurile de conducere ale Statului Major General, iar celălalt este medic la Spitalul Militar.

Dobriţoiu îşi cere scuze în numele instituţiei şi anunţă că vor fi luate măsuri severe pentru a nu mai fi pusă la indoială conduita corpului de cadre al MApN, potrivit unui comunicat remis duminică MEDIAFAX.

„Doi angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale au fost implicaţi într-un incident în Capitală noaptea trecută. O comisie de anchetă numită de şeful Statului Major General cercetează împrejurările evenimentului, în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Capitalei”, se mai precizează în comunicatul MApN.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fosta jucătoare de Top 10 WTA și-a făcut cont pe o aplicație de dating și a spus ce tip de bărbat caută. „Dacă ai de gând să faci asta, nu-mi scrie”. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Tabel actualizat 2025: la ce vârstă se pensionează militarii, polițiștii și angajații SRI
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Lucian Burdujan, zărit ”într-o stare deplorabilă”. A plecat departe de Capitală: ”Părea că se ascunde”
MediaFlux
Viitorul primar al Bucureștiului! Ce spun sondajele
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai