Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Master Planul va fi trimis în Parlament până pe 15 aprilie

Ultima dezbatere la Comisia Europeană pe Master Planul General de Transport va avea loc pe 22 martie, iar acesta va fi transpus într-un proiect de lege ce va fi trimis Parlamentului, până pe 15 aprilie, spre dezbatere și aprobare, a declarat, marți, Marcel Boloș, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, într-o conferință de specialitate.
Filip Stan
15 mart. 2016, 11:46
Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Master Planul va fi trimis în Parlament până pe 15 aprilie

Mai avem o dezbatere finală la Comisia Europeană pe 22 martie, aceasta fiind ultima dezbatere. Apoi Master Planul de Transport va putea intra pentru aprobare. Nu sunt doar proiecte aruncate pe hârtie, Master Planul va deveni o lege, iar cei care nu o vor respecta vor putea fi pedepsiți. Importanța acestui document pentru viitorul infrastructurii de transport ne-a determinat să-l transpunem într-un proiect de lege, iar până pe 15 aprilie cel mai târziu să îl transmitem către Parlament pentru dezbatere și apoi spre aprobare„, a spus Boloș.

În ceea ce privește reorganizarea companiilor din subordine, MT elaborează planurile de reorganizare instituțională în vederea îmbunătățirii capacității de implementare a proiectelor de infrastructură rutieră — autostrăzi și drumuri expres (CNADNR), de infrastructură feroviară (CFR Infrastructură), de infrastructură de metrou (Metrorex) și de infrastructură navală (APMC — Port Constanța).

Este pentru prima dată când România are coridoare de importanță internațională. Dacă cineva ar schimba traseul acestor coridoare este prevăzută pedeapsa cu privarea de libertate„, a declarat Boloș, la dezbaterea Capital „Construcții și infrastructură”.

Potrivit acestuia, România intră astfel într-o nouă etapă de realizare a investițiilor în infrastructură, acordând prioritate acelor proiecte care corespund criteriilor de performanță economică, criteriilor de conectivitate, dar și obiectivelor de investiții urmărite de Uniunea Europeană pe teritoriul României. Masterplanul va fi implementat până în anul 2030.

Guvernul a aprobat la finele lunii februarie 2015 memorandumul cu privire la Master Planul General de Transport al României, document prin care se stabilea un necesar total de finanțare de 45,45 miliarde de euro până în 2030 pentru proiecte de infrastructură rutieră, feroviară.

În 23 martie 2015, Ministerul Transporturilor a primit, prin scrisoarea CE ARES, punctul de vedere oficial al Comisiei Europene în legătură cu Master Planul General de Transport al României, document ce fusese prezentat la Bruxelles în perioada 11-13 martie 2015 de o delegație tehnică a MT.

Cele mai importante recomandări ale Executivului Comunitar vizau obținerea unui acordul la nivel politic asupra acestui document, prioritizarea proiectelor în funcție de performanța economică și apartenența la rețeaua trans-europeană de transport și încheierea unor contracte de performanță cu beneficiarii (CNADNR și CFR), precum și cu operatorii din transportul naval.

Pe 16 februarie 2016, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, anunța în plenul Senatului că proiectul de Lege care cuprinde transpunerea Master Planului General de Transport al României este aproape finalizat, iar în cursul lunii martie va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare, astfel încât, la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare să fie aprobată Legea Master Planului în Transporturi.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat"
Fanatik.ro
Guvernul care a dat cei mai mulți bani pentru construcția de autostrăzi. Ce arată cifrele oficiale
Capital.ro
Noua carte de identitate electronică. Schimbare pentru milioane de români. Conține și semnătură electronică
Playtech.ro
De ce hotelurile nu folosesc balsam de rufe când spală prosoapele. Ce se folosește în schimb
Adevarul
Românul brutar care a ajuns cioban în Spania și a câștigat de cinci ori mai mult. Acum are propria afacere: „Tot ce vindem este proaspăt”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mișcări seismice au zguduit România! Una s-a produs într-o zonă neobișnuită a țării
iamsport.ro
A văzut ce a făcut Mario Iorgulescu și a izbucnit: ”Era drogat și băut!” / ”Dacă la 13 ani îl duceai la șprițuri nu știu ce așteptări aveai de la el”
MediaFlux
Decizia care răstoarnă Guvernul! S-a aflat adevărul despre planurile lui Bolojan
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil