Marcel Ciolacu a vorbit cu Nicolae Ciucă despre desemnarea comisarului european. Premierul recunoaște că ar fi preferabilă o femeie: ”Acest lucru, președinta Comisiei l-a cerut de la început”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că a discutat cu Ciucă inclusiv de dimineaţă despre comisarul european şi că aceste discuţii, inclusiv cu preşedinta Comisiei, nu sunt secrete, ci doar discrete.
Filip Stan
29 aug. 2024, 14:20
Marcel Ciolacu a vorbit cu Nicolae Ciucă despre desemnarea comisarului european. Premierul recunoaște că ar fi preferabilă o femeie: ”Acest lucru, președinta Comisiei l-a cerut de la început”

”E un proces de negociere. Eu nu negociez cu preşedinta Comisiei probleme de deficit, în conjunctura nominalizării comisarului european. În acest moment, normal că vorbesc şi cu ceilalţi lideri politici, încercăm să negociem cel mai bun portofoliu şi cel mai reprezentativ pentru România. Sunt mai multe propuneri. Preşedinta Comisiei nu face acest lucru numai cu România, ci cu toţi prim-miniştii din UE. E un demers mai lung, pe care o să-l finalizăm”, a spus premierul Ciolacu despre stadiul nominalizării comisarului european.

Întrebat când va face nominalizarea, Ciolacu a răspuns: ”Când vom fi mulţumiţi cu portofoliul”.

Premierul a admis că preşedinta Comisiei Europene a cerut de la început ca propunerea să fie o femeie.

”Acest lucru, preşedinta Comisiei l-a cerut de la început. Vom avea un proces de negociere. Dacă pentru un anumit portofoliu, cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nomminaliza o femeie. Dacă pentru un anumit portofoliu este mai potrivit un bărbat, vom nominaliza un bărbat. Contează foarte mult domeniul pe care o să-l reprezentăm, prin comisarul României în Comisia Europeană”, a explicat prim-ministrul.

Citește și: Ședință a Coaliţiei de guvernare, la ora 15.00. Este prima întâlnire între liderii PSD şi PNL, după atacurile dintre liderii celor două partide. Unii liberali vor ruperea coaliției

Întrebat dacă acest lucru nu arată că nu se poate impune în plan extern, premierul a răspuns: ”Vorbiţi serios? Cum adică nu mă pot impune? Eu încerc să ies din logica tâmpită în care s-a jucat zeci de ani de zile şi dumneavoastră mă judecaţi că e o slăbiciune, că eu negociez, că eu vreau să găsesc cea mai bună persoană care să reprezinte România? Cred că datoria mea faţă de români e să obţin cel mai bun portofoliu pentru România. Persoanele întotdeauna sunt un lucru secundar. Avem soluţii”.

Premierul a mai afirmat că a discutat cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă şi astăzi de dimineaţă, în ceea ce priveşte negocierea pentru portofoliu.

”Nu e singurul lider politic cu care am discuţii în această perioadă. Aceste discuţii, inclusiv cu preşedinta Comisiei nu sunt secrete, ci doar discrete. Aceste discuţii cu liderii politici din România nu sunt secrete, sunt doar discrete în această perioadă de negociere”, a completat el.

Citește și: Raluca Turcan, despre o posibilă rupere a coaliţiei cu PSD: Guvernarea nu este concurs de frumuseţe, nici de orgolii, este despre proiecte concrete, profesionalism

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT