CONGRES PSD 2024. Marcel Ciolacu, critici dure la adresa PNL: „Am avut lideri fără suflet și fără Dumnezeu, care beau și fumau în Guvern atunci când oameni trăiau în izolare și panică”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, la Congresul PSD, că partidul pe care-l conduce s-a dovedit a fi ”adultul din încăpere”, în timp ce liderii PNL au dovedit că sunt ”oameni fără suflet și fără Dumnezeu”.
Alina Costache
24 aug. 2024, 12:33
CONGRES PSD 2024. Marcel Ciolacu, critici dure la adresa PNL:

Premierul Marcel Ciolacu a reiterat faptul că partidul pe care-l conduce a intrat la guvernare într-un moment extrem de greu, când România se confrunta cu o criză economică de proporţii. Liderul PSD a tinut sa sublinieze faptul ca, „am fost mereu cei care am găsit soluții pentru problemele create de alte partide”.

În virtutea faptului că „în momentele grele, oamenii s-au uitat la PSD pentru stabilitate și echilibru”, Marcel Ciolacu îi invită pe români să păşească împreună pe drumul către Cotroceni.

Citeste si Marcel Ciolacu şi-a anunţat candidatura la preşedinţie cu un atac dur la fostul şi actualul şef de stat: „Vi s-a promis că o să trăiţi bine, apoi vi s-au tăiat salariile. Vi s-a promis o Românie educată şi ati primit un sistem de educaţie eşuat în care copiii sunt mai expuşi la droguri decât la carte”

„Familia, munca și credința au fost călăuzele mele în viață. M-am născut într-o familie obișnuită din Buzău.

Tata m-a învățat ce înseamnă munca, respectul şi iubirea faţă de ţară. Dar și cât de important este să te lupți pentru lucrurile în care crezi, pentru ideile tale. Să ai curajul să iei decizii și să fii responsabil.

Țin minte și acum, aveam vreo 9 ani, când mi-a spus că trebuie să fii întotdeauna corect, față de tine și față de cei din jur.

De la mama am învățat ce înseamnă echilibrul şi cumpătarea. Tot dânsei îi datorez cei 7 ani de acasă. Să nu minți, să îi respecți pe ceilalți, să fii echilibrat și să nu aluneci dintr-o extremă în alta. Extremele nu sunt bune!

Din păcate, i-am pierdut pe amândoi. I-am iubit enorm și îi voi purta în suflet mereu.

Și acum, când sunt în fața unor decizii importante, mă gândesc la ce ar spune TATA. Și acum, când mă simt copleșit de responsabilități, mă gândesc la îmbrățișarea MAMEI.

Noi suntem aici pentru că ei ne-au oferit timp și afecțiune, iar această țară trebuie să își regăsească respectul între generații.

Pentru mine, LIBERTATEA este una dintre valorile fundamentale. Susțin cu toată tăria libertatea de expresie, economică, religioasă și sexuală. Dar nu cred deloc în LIBERTATEA de a distruge fibra acestei națiuni. Să contești toate valorile nu este o formă de manifestare a libertății.

Cei care batjocoresc familia sunt cei care trăiesc fără căpătâi!

Tot ce am făcut în viață, am realizat prin muncă și bună înțelegere cu cei din jurul meu. Știu că nu sunt perfect. Dar am o calitate importantă: sunt un om normal.

Nu vreau să par altfel decât sunt și nu am promis mai mult decât știu că pot face. Iar, atunci când am greșit, mi-am asumat asta și am spus ”îmi pare rău”. Și am încercat să repar.

Muncesc în fiecare zi – eu cu mine – să evoluez ca om, să progresez ca politician, să cresc ca lider astfel încât să devin președintele pe care românii și-l doresc: un preşedinte pentru toţi!

Vin în fața dumneavoastră și a românilor cu invitația de a păși împreună pe drumul către Cotroceni. Acest drum a început odată cu intrarea noastră la guvernare.

Observ și eu agitația unora care au trecut de la ”prin noi înșine, dar cu PSD”, la tot felul de amenințări ridicole la adresa noastră. Vă rog să ignorați acest circ.

PSD a fost mereu responsabil. A fost adultul din cameră. Trebuie să continuăm să ne comportăm responsabil. Noi trebuie să colecționăm reușite pentru România, și nu panouri electorale.

PSD trebuie să fie garantul stabilității, pentru ca oamenii să își poată vedea liniștiți de treburile lor zilnice. Întotdeauna, în momentele grele, oamenii s-au uitat la PSD pentru stabilitate și echilibru. Am fost mereu cei care am găsit soluții pentru problemele create de alte partide.

Nu uitați – am intrat la guvernare în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani: cu o economie aflată pe marginea prăpastiei. Cu o pandemie gestionată în bătaie de joc. Cu o liberalizare haotică a prețurilor la energie. Cu salarii și pensii înghețate. Cu o prăbușire fără precedent a nivelului de trai!

Citeste si CONGRES PSD 2024. Marcel Ciolacu dă asigurări că nu există niciun pericol ca România să intre în război: „Voi avea grijă să rămână aşa. Nu voi fi niciodată de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu”

Îmi amintesc și acum, că înainte să luăm decizia de a ne asuma guvernarea, m-am întâlnit într-una din deplasările din țară cu o mamă singură, cu doi copii. Mi-a rămas viu în minte felul simplu și amar în care acea femeie și-a descris viața: ”Muncesc 14 ore pe zi. Dar trăim de pe o zi pe alta. Nu pot să mă gândesc la viitor atunci când am de plătit facturi, când trebuie să le iau copiilor mâncare și să-i trimit la școală”

Părea un om înfrânt deja… Atunci când lupți ca să supraviețuiești, nu vezi decât ziua de mâine.

Asta nu înțeleg și n-au înțeles niciodată cei care beau și fumau în Guvern atunci când oameni trăiau în izolare și panică. Au închis spitale. Au închis școli. Au închis afaceri. Au închis până și biserici. Și – poate cel mai grav, au batjocorit bătrânii, bolnavii cronici și ne-au batjocorit morții!

Au furat toată demnitatea acestei națiuni! Am avut lideri fără suflet și fără Dumnezeu!

Împreună, cetățeni, Guvern și Administrație locală, am reușit să trecem peste acest moment foarte greu! Și vă mulțumesc din suflet pentru asta!”, a conchis liderul PSD.

 

DailyBusiness
Vodafone a finalizat achiziția Telekom România Mobile, o tranzacție de 30 milioane de euro
Spynews
Mara Bănică, Gazi Demirel și Sonia Trifan, prezenți la înmormântarea Ioanei Popescu! Jurnalista va fi condusă pe ultimul drum în scurt timp | PAPARAZZI
Fanatik.ro
Irina Manea, schimbare radicală de look. Soția lui Cristi Manea de la Rapid este de nerecunoscut
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Un celebru avocat confirmă: Nu există niciun dosar, nici acuzații penale
Playtech.ro
Pensia pentru limita de vârstă. Condiţii care trebuie îndeplinite
Adevarul
Planul lui Călin Georgescu: leul egal cu lira sterlină. Suveranistul, ironizat online: „E un leu dacic folosit de Illuminati”
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Anunț trist pentru români. Ce se întâmplă de la 1 octombrie 2025
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, fără rețineri. Cum a pozat iubita lui Victor Cornea
kanald.ro
Avion prăbușit în Italia! Toți pasagerii au murit!
Cancan.ro
Predicția înfiorătoare pentru decembrie 2025 făcută de Nostradamus și confirmată de Baba Vanga. Ce susțin ei că se va întâmpla
iamsport.ro
Breaking | În ce stare se află Valentin Ceaușescu. Doi dintre prietenii lui au vorbit despre situația medicală a acestuia
MediaFlux
Decizie privind taxele și impozitele. Ministrul Finanțelor anunță ce se întâmplă în 2026
stirilekanald.ro
Mărturia care schimbă totul! Fostul logodnic al Ioanei Popescu face dezvăluiri tulburătoare: „Ea și-a dorit, dacă moare tânără, să fie…”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor