Marcel Ciolacu, de Ziua Unirii Principatelor Române: ”Unirea pe care Cuza a dorit-o devine realitate prin Autostrada Moldovei. 2024, un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. Măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate”

Premierul Marcel Ciolacu va lua parte la evenimentele din Bucureşti, organizate în Parcul ”Carol I”, de Ziua Unirii Principatelor Române. Într-un mesaj transmis cu acest prilej, Marcel Ciolacu a spus că ”România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale”, că ”mai sunt multe probleme de rezolvat” și că ”măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate”
Alina Andrei
24 ian. 2024, 09:09
Marcel Ciolacu, de Ziua Unirii Principatelor Române: ”Unirea pe care Cuza a dorit-o devine realitate prin Autostrada Moldovei. 2024, un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. Măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate”

Iată mesajul integral transmis de premierul Marcel Ciolacu de Ziua Unirii Principatelor Române:

”Dragi români,

În urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii și-au unit eforturile și au pus bazele României ca stat național, unitar și democratic. Și atunci, mulți s-au opus. Și din afara țării, dar și din interior. Pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie UNIȚI.

Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale. O etapă care îi va permite să se dezvolte și să crească la adevăratul său potențial!

În primul rând, Unirea – pe care marele Cuza a dorit-o – devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul țării va conduce, în sfârșit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creșterea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite.

Apoi, reformele ireversibile, pe care acest Guvern le-a început anul trecut, permit României accesarea tuturor banilor din PNRR. Ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică și socială.

Citește și: 24 ianuarie – 165 de ani de la Mica Unire. Ceremonii militare şi religioase, de Ziua Unirii Principatelor Române. Iohannis și Ciolacu, la manifestările din Bucureşti. Ciucă merge la Iași

Există încă multe inegalități sociale care trebuie corectate. Prioritatea momentului este rezolvarea cerințelor îndreptățite ale agricultorilor și transportatorilor. Iar rolul meu este să port un dialog cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri și inechități! Fiindcă sunt un om al DIALOGULUI! Și doar ÎMPREUNĂ am găsit și vom găsi soluții pe care le putem aplica rapid.

Dragi români,

Știu că mai sunt multe probleme de rezolvat. Știu că măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate. De aceea, vrem să menținem prețuri plafonate la alimentele de bază așa cum sunt la facturile de energie și gaze ale românilor.

2024 este un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. ÎNSĂ, ca prim-ministru, responsabilitatea mea este de a nu pune în pericol dezvoltarea țării. Indiferent de costurile electorale!

În același timp, sunt convins că, prin DIALOG, vom găsi rezolvări la tot ce nu merge bine. Pentru că și eu, ca și dumneavoastră, îmi doresc ca România să crească și să se dezvolte. Doar UNIȚI putem construi o Românie echitabilă! Și sunt sigur că, doar așa, vom depăși toate provocările acestui an!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„Stanciu a bătut palma cu U Cluj”. Gigi Becali a comentat în direct informația zilei. Exclusiv
Capital.ro
Cât câștigă, de fapt, influencerii de pe Instagram, TikTok și YouTube. Sumele pot ajunge la zeci de mii de dolari
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte