Marcel Ciolacu anunţă noile plafoane la plăţile cash şi declară război evazioniștilor: „Voi veni peste voi, vă voi scoate de peste tot!”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, după discuţiile de luni cu reprezentanţii membrilor Consiliului Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, cu reprezentanţii celor mai importante bănci din România, cât şi cu cei ai Băncii Naţionale Române (BNR), că a ajuns la un acord cu aceştia, astfel încât comisioanele bancare să nu crească în România, nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice.
Filip Stan
07 nov. 2023, 11:53
Marcel Ciolacu anunţă noile plafoane la plăţile cash şi declară război evazioniștilor:
Marcel Ciolacu declară război pensiilor speciale: „S-a încheiat acea anomalie în care câștigai mai mult la pensie decât în activitate”

Guvernul renunță la noile plafoane pentru plățile cash.  Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, care anunţă un război evazioniştilor.

”Am spus că voi fi mereu alături de micii întreprinzători și de oamenii simpli, fără excepție. În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar. Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară! Prin urmare, în prima ședință de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită.

Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern!

Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!” a scris premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook.

George Simion îşi ia salariul de la Parlament cash: „E o chestiune de principiu, nu vreau ca cineva care are acces la acele date să ştie pe unde am umblat eu”

Astfel, şeful Executivului şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor au convenit ca, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, comisioanele bancare să nu fie majorate.

„România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale şi forţă de muncă bine calificată, investiţii străine în creştere şi un nivel ridicat al investiţiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea performanţei în administraţia publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective şi le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe şi Banca Naţională a  României.

Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash şi că este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare. Şeful Executivului preciza că va convoca, săptămâna aceasta, la Guvern o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR, dar şi cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, vineri  al Sinaia, referitor la limitarea folosirii banilor cash, că nu a susţinut această măsuri deoarece nu trebuie consideraţi toţi românii ca producând efecte de evaziune fiscală. „Este o decizia care s-a luat în coaliţie. Vom merge în continuare în coaliţie şi ne vom susţine punctul de vedere şi în funcţie de efectele acestei măsuri vom ajunge la o decizie în coaliţie”, a mai spus preşedintele liberalilor, care a adăugat că este absolut anormal ca băncile să mărească valoarea comisionului, ca urmare a acestei măsuri.

Marcel Ciolacu, pentru Bloomberg: „În Europa ar putea apărea mai multe sosii ale lui Putin”

​De asemenea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat, vineri, că încă din anul 1996 este limitat cash-ul, atât la persoane fizice, cât şi juridice, iar acum a fost doar luată măsura ca să fie redus plafonul pe cash de la 10.000 lei la 5.000 lei pentru un singur comerciant, ceea ce înseamnă că poţi cheltui orice sumă, însă doar câte 5.000 lei în fiecare magazin. Social-democratul a mai spus că 90% din populaţia României câştigă sub 4.000 lei pe lună, iar în acest context dezbaterea despre acei 5.000 lei cheltuiţi la un singur comerciant este „puţin disproporţionată”.

Totodată, deputatul PNL Adrian Cozma a depus un proiect de lege, în Parlament, pentru eliminarea plafonării plăţilor cu cash, stabilită de Executiv. „Propun revenirea la plata cu bani cash. Ciolacu banii înapoi!”, a spus parlamentarul liberal. La rândul său, deputatul PNL Robert Sighiartău, care este şi el printre iniţiatori, a spus că această „aberaţie trebuie abrogată”.

 

Acest articol este susținut de Partidul Social Democrat

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Cum l-a cunoscut Ioan Becali pe Julio Iglesias: “Erau 2000 de persoane importante”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa Cristela, mesaj pentru români în ultima zi din an: Mă rog pentru poporul român de pretutindeni să fie binecuvântat cu inimă trează, cu lacrimi de iertare
Playtech.ro
Taxa de carbon. Ce este şi cât vor plăti românii care îşi construiesc case în 2026
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Revelion 2026. Dacă ești în pană de idei de Anul Nou citește aici
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend