Marcel Ciolacu despre ce îl motivează să candideze la alegerile prezidențiale: „E suficient. Ne-am jucat suficient”

Marcel Ciolacu a arătat ce îl motivează cel mai mult să candideze la cea mai înaltă funcție din stat și a vorbit despre cele mai mari provocări pe care le întâmpină în parcursul spre fotoliul de la Cotroceni. Premierul susține că deciziile trebuie luate indiferent de calculele electorale, pentru binele populației.
Filip Stan
22 oct. 2024, 17:38
Marcel Ciolacu despre ce îl motivează să candideze la alegerile prezidențiale: „E suficient. Ne-am jucat suficient”

Marcel Ciolacu a dezvăluit care sunt factorii ce îl determină să candideze la alegerile prezidențiale din 2024 și care sunt provocările pe care le întâmpină în acest parcurs, într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Marcel Ciolacu despre pariul vieții sale : candidatura la Cotroceni

Primul cotat în cursa pentru Cotroceni, a explicat în cadrul interviului că riscul pe care și-l asumă pentru această funcție este pariul vieții sale, cum îl descrie premierul.

”E pariul vieții mele, dar mă ajută prietenii. Să rămâi cu picioarele pe pământ e cred că cel mai mare pariu al unui politician. Se spune că în politică nu-i greu să decolezi. Pe urmă aterizarea-i foarte complicată. Dacă te gândești la asta, cu planatul e ușor. Aia știm toți că planezi ușor. Ei, cu aterizatul e complicat.”, a precizat Marcel Ciolacu.

„Nu trăim niște timpuri foarte simple. Ele sunt complicate. Și economic, și niște mutații, și o criză de securitate majoră în regiune. Uitați-vă și ce se întâmplă prin Orient.”, a mai spus premierul.

Citește și : Marcel Ciolacu, planuri pentru Cotroceni: Nu o să fiu niciodată cel mai iubit dintre pământeni

În acest context, președintele PSD a vorbit despre esența candidaturii sale la funcția de președinte. Chiar dacă uneori este necesar să ia decizii nepopulare sau interpretabile, prim ministrul susține că oamenii ajung să înțeleagă beneficiile pe termen lung.

„Atunci trebuie să iei decizii care nu țin neapărat de câte voturi îți aduc. Pentru că dacă nu le luăm acum, costurile sunt mult mai mari în viitor. Și atunci cel mai bine iei deciziile, ieși și le explici… Normal că le interpretează ceilalți… Dar tu-ți faci datoria și le explici, iar dacă ai credibilitate atunci oamenii înțeleg foarte clar de ce ai luat acea decizie. Aleg să am curajul să mă uit în oglindă în continuare. E suficient pentru mine. Am și eu copil, trăiesc în România, îmi place să merg în România, îmi place să îmi fac concediile în România. Deci, până la urmă asta e esența”, a spus Marcel Ciolacu în cadrul interviului.

Premierul a explicat de ce candidează la președinție

Președintele PSD a mai explicat rațiunea candidaturii sale la funcția de președinte. Marcel Ciolacu a susținut că România nu a luat în serios, în ultimii 30 de ani, deciziile politice și că el dorește să schimbe acest lucru.

Citește și : Marcel Ciolacu: „Tatăl meu e persoana de la care am învăţat cel mai mult”

„Ne-am jucat prea mult. În sport, în politică, în fiscalitate. Am făcut-o pe oamenii de afaceri. Am și stat 50 de ani sub comunism. Normal că fiecare a interpretat libertatea în felul lui. Într-un fel ne-am construit-o în acești 30 de ani, dar gata. E suficient. Ne-am jucat suficient.”, a precizat Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a mai vorbit și despre contextul regional tensionat, care poate fi favorabil din punct de vedere economic, dacă se vor fructifica oportunitățile pe care războiul de la graniță le oferă.

„Mai ales contextul e unul foarte încărcat și războiul e o tragedie. Acolo se pierd vieți omenești. Mor și oameni nevinovați, mor și copiii, mor și femei. Acel război totuși României i-a adus foarte multe oportunități. Dacă știm să le jucăm, atunci vom fi câștigători, cel puțin pe zona economică.”, a mai afirmat premierul.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți