Marcel Ciolacu, despre Erika Isac, abuzurile asupra femeilor și Mirel din Turnu Măgurele: „Cred că a venit un moment să avem o legislație mai drastică”

Marcel Ciolacu a vorbit despre un subiect foarte dezbătut în ultimele două săptămâni, după ce Erika Isac a lansat piesa Macarena - abuzul asupra femeilor. Cum crede premierul țării că poate fi oprit acest fenomen și de unde începe, de fapt, educația românilor în acest sens.
Irina Dumitrescu
29 feb. 2024, 14:41
Marcel Ciolacu, despre Erika Isac, abuzurile asupra femeilor și Mirel din Turnu Măgurele: „Cred că a venit un moment să avem o legislație mai drastică”
Marcel Ciolacu, despre Erika Isac și Mirel din Turnu Măgurele. Sursă foto Marcel Ciolacu: Inquam

Marcel Ciolacu nu rămâne indiferent, după ce tânăra cântăreață Erika Isac a pornit o adevărată revoluție pe internet, odată cu lansarea piesei „Macarena”, care vorbește despre abuzurile bărbaților asupra femeilor.

Citește și: Erika Isac a dezvăluit cine este, de fapt, personajul Mirel din Turnu Măgurele din „Macarena”, piesa care a rupt internetul în două

Întrebat dacă educația împotriva oricărei forme de abuz asupra femeilor ar trebui să fie un aspect pe care să-l adreseze sistemul de învățământ sau dacă educația începe chiar de acasă, premierul a susținut că aceste lucruri ar trebui să fie îmbinate și că deja se fac schimbări importante în acest sens, cel puțin din punct de vedere legislativ.

„Nu, sunt combinate. Și în primul rând, legislația. Am modificat legislația, tot vedeam cazuri de oameni abuzați, preponderent femeile, abuzate sexual peste 90% și vedeam în tribunal că, din varii motive, dispăreau acele procese. Se retrăgeau plângerile. În acest moment nu mai există. Până în 16 ani nu mai există consens. Și să… ‘Domne, am fost de acord’, îți asumi acest lucru dacă este o diferență de vârstă. Nu mai există trocul și înțelegerile, e un semnal foarte puternic. Da cred că a venit un moment să avem o legislație mai drastică și o educație, atât în familie, dar vine școala unde trebuie făcută educație în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta subliniază că abuzurile de orice fel, în special în rândul copiilor, reprezintă o problemă cu care societatea se confruntă de mai multe decenii.

„Și este și bullying-ul și foarte multe lucruri care au venit odată cu dezvoltarea societății. Îmi amintesc, era o dramă pe timpul meu la școala generală să ai două lucruri, dacă erai copil: să ai aparat dentar, erai terminat de ceilalți copii, toată lumea râdea de tine, sau să ai ochelari. Acest lucru nu se mai întâmplă în acest moment”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

@romania_ffw Opinia lui @marcel.ciolacu.romania despre fenomenul @erikaisac #marcelciolacu #erikaisac #macarena #abuz #femei #mireldinturnumagurele #premier #primministru #stiri #romania #infos #news #roffw #fyp ♬ sunet original – Romania Fast-Forward

Marcel Ciolacu, despre „Mireii” din politică

Marcel Ciolacu a dezvăluit cine este „Mirel din Turnu Măgurele” în politică. „Mirel din Turnu Măgurele” este întruchiparea românului care se pricepe la toate, îşi dă cu părerea despre orice, dar, de fapt, nu se prea pricepe la nimic,

Citește și: EXCLUSIV Marcel Ciolacu a dezvăluit cine este „Mirel din Turnu Măgurele” în politică. „Se pricep la toate şi nu vin cu nicio soluţie!”

Premierul a izbucnit atunci când a venit vorba despre adversarii săi politici, în special de George Simion.

„Ați văzut în ultimul timp de la Simion vreo soluție? Să aibă un dialog coerent cu ce se întâmplă în România? Am reușit să aducem stabilitate economică, soluții, e prima oară când a existat o voce puternică a României în UE. Vocea României e recunoscută acolo și aducem soluții. Eu nu fac nicio diferență între Simion, Cioloș, Barna, Drulă. Unu’ a lăsat un milion la vaccinuri, zero fonduri europene. Unul demola pe la metrou cu ranga. Stilul e Mirel din Turnu Măgurele. Se pricep la toate și nu vin cu nicio soluție. E un sistem de victimizare, în care stai, te filmezi, nu ai nicio soluție, îți faci selfie la afișul cu Trump”, a spus Marcel Ciolacu la emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Trecutul tulburător al hotelului din Tbilisi unde stau Gică Hagi şi jucătorii naționalei României. De la refugiați, la luxul de 5 stele. Foto
Capital.ro
Noul tip de buletin introdus în China. Roboții primesc acte de identitate. Vor fi urmăriți în permanență cu un sistem de monitorizare
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
O fată de 15 ani a fost omorâtă după ce a refuzat să se mărite cu un văr. Calvarul prin care a trecut adolescenta
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți