Marcel Ciolacu îi cere premierului Olandei să accepte România în Spațiul Schengen: „Suntem europeni loiali”

Aderarea României la Spațiul Schengen pare opintită de Olanda. Din acest motiv, PSD insistă ca premierul Mark Rutte să-și revizuiască poziția. 
Filip Stan
11 oct. 2022, 17:50
Marcel Ciolacu îi cere premierului Olandei să accepte România în Spațiul Schengen: „Suntem europeni loiali

Marți, 11 octombrie, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a avertizat că decizia prim-ministrului olandez depinde „în mare măsură” aderarea României la Spațiul Schengen.

„În numele Parlamentului României, îl salut pe premierul Rutte şi îi urez bun venit în ţara noastră! Ştiu că domnia sa va merge să vadă ce înseamnă în mod real că România este acum în prima linie de apărare a Europei.

Odată cu ultima escaladare a violenţei din partea Rusiei asupra civililor nevinovaţi din Ucraina, acum, mai mult ca niciodată, trebuie să strângem rândurile în Europa pentru a ne apăra cetăţenii, suveranitatea şi democraţia însăşi. Acum este timpul – de fapt, este un moment prea mult aşteptat – ca UE să accepte pe deplin intrarea României în spaţiul Schengen.

Prim-ministrul Rutte poate face ca acest drum atât de lung al ţării noastre către Schengen să se apropie de final printr-o susţinere publică a aspiraţiilor noastre. Am respectat toate detaliile tehnice. Suntem europeni loiali. Singurul lucru care stă în cale este voinţa politică”, a transmis Marcel Ciolacu.

Președintele PSD așteaptă de la premierul Olandei „solidaritate cu românii”.

„Ne aşteptăm ca vizita domniei sale să reprezinte pentru România urarea de bun venit ca membru cu drepturi depline ai spaţiului Schengen”, a conchis Marcel Ciolacu.

PNL: „Două ţări europene pe care românii le tratează cu respect, îi umilesc sistematic”

 

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat  la Parlamentul European, de curând, că blocarea României in afara Schengen este o nedreptate faţă de un popor profund european. PNL-istul a întrebat retoric ce trebuie să mai facă România pentru a fi tratată de la egal la egal şi respectată de toţi membrii UE. „Nu ne obligaţi să jucăm şi noi dur!”, a avertizat el.

„De 11 ani, două ţări europene pe care românii le tratează cu respect, îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen. Şi asta deşi companiile lor au afaceri uriaşe în România şi deţin o bună parte din sistemul bancar şi de asigurări. Mereu, România şi-a tratat partenerii cu respect.

Ce trebuie să mai facem pentru a fi trataţi de la egal la egal şi respectaţi de toţi membrii UE? Să provocăm o criză alimentară la nivel european? Să blocăm la graniţă trenurile şi sutele de camioane cu cereale, care traversează zilnic România pentru a ajunge pe pieţele occidentale, în Olanda, Belgia, Franţa, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligaţi să jucăm şi noi dur!”, a afirmat europarlamentarul liberal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT