Marcel Ciolacu în Parlament: „Nu încasăm taxe și ne împrumutăm la nesfârșit! Toată lumea va plăti în funcție de cât câștiga! Nu se poate ca simpla prezență la serviciu să-ți dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei”

Premierul României, Marcel Ciolacu, și-a asumat răspunderea pentru măsurile fiscale aprobate în Guvern. Șeful PSD a anunțat că, de astăzi, din ziua asumării noului pachet de legi, privilegiații țării nu vor mai avea beneficiile de până acum.
Alina Costache
26 sept. 2023, 18:39
Marcel Ciolacu în Parlament: „Nu încasăm taxe și ne împrumutăm la nesfârșit! Toată lumea va plăti în funcție de cât câștiga! Nu se poate ca simpla prezență la serviciu să-ți dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei”
Marcel Ciolacu în Parlament: „Nu încasăm taxe și ne împrumutăm la nesfârșit! Toată lumea va plăti în funcție de cât câștiga! Nu se poate ca simpla prezență la serviciu să-ți dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei”

Marcel Ciolacu a declarat marți, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, unde își angajează răspunderea pentru pachetul fiscal, că noile prevederi reduc risipa bugetară și că dispar „privilegiile la stat”.

Citește și: Iratxe Garcia Perez, șefa socialiștilor din Parlamentul European, laudă măsurile fiscale: „Guvernul a luat decizia corectă. Mare semn de responsabilitate, Marcel Ciolacu”

Marcel Ciolacu și-a asumat răspunderea pentru noile legi impuse în România

Prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, și-a asumat în fața românilor și a colegilor politicieni pachetul de măsuri fiscale menite să ajute economia țării și să aibă efecte pozitive asupra nivelului de trai al românilor.

„Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a angaja răspunderea Guvernului pe care îl conduc pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins. Vă spun cu toată responsabilitatea: de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! Și mai ales – s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală! La fel ca toți românii, și eu m-am săturat de ipocrizie!

M-am săturat să aud că dacă nu ai privilegii, dacă nu ești șef la stat, atunci nu mai poți munci. Sau că, dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale atunci dai faliment sau ai voie să încalci legea! M-am săturat să văd că unii își încasează lună de lună salariul, fără să aibă vreo performanță, în vreme ce alții trebuie să muncească pe rupte pentru acel salariu! M-am săturat să văd cum unii își pot plăti corect toate taxele, contribuțiile și impozitele, iar alții urlă ca din gură de șarpe că nu se poate să fii corect! Trebuie să înțelegem cu toții că, așa cum a fost până acum, statul român nu poate merge mai departe! Nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem să ne facem că facem, nu mai putem să cerem mereu… fără să dăm nimic în schimb! Trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți cei care muncesc, indiferent unde muncesc – la stat sau la privat!

Astăzi îmi asum răspunderea pe un set de măsuri, dar suntem abia la începutul unei reforme mai ample care înseamnă de fapt o reașezare a statului pe baze mult mai corecte și echitabile. Este un efort național, al României, din 2023, pentru a avea o economie mai puternică și a trăi mai bine și în 2025, și în 2030”, a declarat Marcel Ciolacu.

În timpul discursului șefului PSD, mai multe persoane din USR ȘI AUR, prezente în plen, au huiduit și au afișat pancarte cu mesaje împotriva actualei guvernări. Nu puțini au fost cei care, pe parcursul alocuțiunii premierului, și-au exprimat nemulțumirea legată de noul pachet de legi fiscale. Totuși, au fost și persoane care au aplaudat afirmațiile făcute de Marcel Ciolacu.

„Românii vor un stat mai implicat și mai eficient, susținut de o economie mai dinamică. Toate eforturile făcute de românii care muncesc să fie valorificate la justa valoare. Echilibrarea sistemului fiscal. Aceste obictive nu pot fi atinse fară organizare, fără simplificare sau fără un buget mai puternic al statului care să ajute românii să treacă mai bine peste crizele cu care ne confruntăm. Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu e cazul, nu am susținut niciodată masuri luate peste noapte, fară analiza, cred însă că măsuri dure trebuie luate acolo unde există fraudă, evaziune și risipă în cheltuielile statului, cred că singura variantă prin care această țară se poate dezvolta este un parteneriat între stat și mediul de afaceri. Multe persoane au sugerat că nu este momentul să luăm aceste măsuri, că ar fi mai bine să ascundem problemele sub preș, până după alegeri, când românii nu mai pot sancționa prin vot pe nimeni. Am multe defecte, dar nu pot să mint, așa cum ați fost mințiți înainte de 2009. Cred că măsurile trebuie luate atunci cand sunt necesare, chiar dacă nu sunt pe placul unora. Astăzi se termină cu smecheria. Românii nu vor plăti niciun fel de taxă în plus! Alcoolul, tutunul, băuturile cu zahăr și jocurile de noroc trebuie taxate în plus! Este vorba despre binele românilor și dezvoltarea României. Nu voi mai tolera niciun exces. Ne putem face treaba și fără cele mai noi mașini sau telefoane”, a mai declarat în plen premierul țării.

Documentul integral ce prevede pachetul de măsuri fiscal bugetare cu amendamente aprobate în ședința de guvern din 26 septembrie poate fi consultat aici.

Citește și: Marcel Ciolacu vrea majorare diferenţiată a pensiilor: „La unii cu poate 30%, la unii cu poate 5%, la unii cu 10%, în funcție de venit”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat