Marcel Ciolacu, prima reacţie după ce SUA trimit militari în România. „Este o reconfirmare a angajamentului puternic al SUA”

Preşedintele PSD a salutat decizia Statelor Unite a trimite militari în România, în contextul intensificării tensiunilor în posibilul conflict din Ucraina.
Filip Stan
02 feb. 2022, 18:02
Marcel Ciolacu, prima reacţie după ce SUA trimit militari în România.

Marcel Ciolacu a afirmat că decizia Washingtonului reprezintă o „reconfirmare a angajamentului puternic”.

„PSD salută anunțul SUA cu privire la repoziționarea în România a unui batalion de infanterie ”Stryker”. Acest batalion va avea un efectiv de 1.000 de militari și va sosi, în țara noastră, în perioada imediat următoare.

Este o reconfirmare a angajamentului puternic al SUA -ca partener strategic al României- pentru securitatea cetățenilor români și a țării noastre”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Preşedintele american Joe Biden a cerut Pentagonului să desfăşoare peste 3.000 de militari pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni, într-o primă mişcare majoră a forţelor SUA în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei.

Circa 2.000 de militari americani vor fi desfăşuraţi din SUA în Polonia şi Germania, iar din Germania vor fi repoziţionaţi în România circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie ”Stryker”.

Conform oficialilor citaţi, aceste desfăşurări vor fi efectuate ”în zilele următoare” şi Pentagonul va comunica acest lucru oficial în cursul zilei de miercuri.

Citeşte şi: Joe Biden a cerut oficial trimiterea de trupe în România. 1.000 de militari americani vor fi relocaţi din Germania, în ţara noastră

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre măsurile aplicate în vederea consolidării Flancului Estic.

„Actualul context din vecinătatea noastră directă dovedește, o dată în plus, că aceste măsuri erau necesare: parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile și amenințările la adresa securității regionale, europene și euroatlantice, inclusiv a securității României, s-au amplificat.

Sunt evidente tendințele de revenire la politica de forță și de contestare a actualei ordini internaționale liberale, precum și a arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece.

În aceste condiții, trebuie să fim foarte bine pregătiți pentru a contracara acțiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu în spațiul cibernetic. România acționează ferm și consecvent pentru consolidarea solidarității și a unității NATO, iar relația transatlantică reprezintă un element principal de susținere a coeziunii aliate.

Din această perspectivă, angajamentul intensificat al Statelor Unite ale Americii în Europa sporește consistența și credibilitatea efortului colectiv aliat de descurajare și apărare în spațiul euroatlantic, confruntat, în prezent, cu amenințări semnificative în partea de Est a Europei”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: „Riscurile şi ameninţările s-au amplificat. Sunt evidente tendinţele de revenire la politica de forţă a actualei ordini”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Ce a pățit Daniel Pancu la revenirea ca antrenor la Rapid. Doar 4 minute a fost lăsat așa
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 21 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Probleme la înscrierea în Programul Rabla 2026 pentru posesorii cărții electronice de identitate. Ce explicații a oferit AFM
Adevarul
Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo nu le dă nicio șansă ”câinilor” la titlu: ”Ești sănătos la cap?!”. Pe ce echipă mizează în lupta pentru campionat: ”Îl ia la pas”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România