Marcel Ciolacu reacţionează după demisia lui Adrian Chesnoiu. „A ales cea mai onorabilă cale de a-și apăra numele”

Preşedintele PSD a declarat că Adrian Chesnoiu va reuşi "să-şi apere cu succes onoarea şi va reveni în serviciul public", în condiţiile în care joi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii, după ce procurorii DNA au cerut ridicarea imunităţii acestuia.
Filip Stan
23 iun. 2022, 18:18
Marcel Ciolacu reacţionează după demisia lui Adrian Chesnoiu.

Marcel Ciolacu susţine că, prin faptul că a demisionat, Adrian Chesnoiu, a ales „cea mai onorabilă cale de a-și apăra numele și reputația profesională”.

„Apreciez gestul de demnitate politică făcut de Adrian Ionut Chesnoiu, care a ales cea mai onorabilă cale de a-și apăra numele și reputația profesională.
Performanțele profesionale ale lui Adrian Chesnoiu, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială. Le apreciez în mod deosebit și îi mulțumesc pentru efortul depus și rezultatele obținute.
Am convingerea că Adrian Chesnoiu va reuși să-și apere cu succes onoarea și că va reveni în serviciul public!”, a scris Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, pe Facebook.

Adrian Chesnoiu a explicat printr-un mesaj publicat pe Facebook motivul pentru care şi-a dat demisia.

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a scris Adrian Chesnoiu, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, îşi dă demisia din toate funcţiile. „Nu vreau să planeze nicio suspiciune”

Procurorii anticorupţie au cerut ridicarea imunității pentru Adrian Chesnoiu. Ministrul Agriculturii este acuzat de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informațiile care nu erau destinate publicității.

„Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, spun procurorii DNA.

Citeşte şi: Scandal în coaliție: PSD nu este de acord cu măsura lui Nicolae Ciucă privind compensarea combustibilului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Corbu, imperial! Apropiatul lui Hagi anunță că era lui Răzvan și Marius Marin la națională s-a terminat
Capital.ro
Taxele se schimbă în România de la 1 ianuarie 2027. Angajații ar putea pierde o facilitate fiscală
Playtech.ro
Cum poți plăti mai puțină dobândă la bancă. Ce trebuie să alegi când rambursezi anticipat un credi
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România