Marcel Ciolacu ştie cum a fost învins în alegeri şi spune că greşeala lui este reparată de Crin Antonescu: „Eu trebuia, ca și candidat, să vorbesc despre altceva”

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit miercuri despre campania prezidențială, strategia coaliției de guvernare în ce priveşte alegerile din luna mai și impactul rețelelor sociale asupra procesului electoral.
Filip Stan
26 mart. 2025, 22:40
Marcel Ciolacu ştie cum a fost învins în alegeri şi spune că greşeala lui este reparată de Crin Antonescu:

Printre declarațiile premierului Ciolacu s-au numărat și opiniile referitoare la propunerea de interzicere a TikTok în timpul campaniei electorale și greșelile asumate din trecut în ceea ce privește candidatura sa.

„Avem o zonă PSD-PNL mai conservatoare, o zonă suveranistă și o zonă progresistă. Dacă ne uităm la progresiști, au doi candidați. La suveraniști, teoretic, sunt mai mulți. Dacă ne uităm la coaliție, câți candidați are?”, a spus Ciolacu, făcând referire la multiplele opțiuni existente pe scena politică, inclusiv la candidatura lui Victor Ponta.

În ceea ce privește ideologia suveranistă, în interviul acordat Antenei 3, premierul a precizat: „Suveraniști suntem cu toții, toți românii. E în fibra noastră. Restul, ce se vântură acum… Aici ar fi prins Călin Georgescu, faptul că avea un fel de a transmite acest mesaj suveranist credibil. Acum ne uităm la cei care vor să mute voturile, cât se chinuie să mute voturile”.

Premierul a subliniat și schimbările semnificative în peisajul politic global, influențate de criza de securitate și de abordarea administrației Trump.

„Din punctul meu de vedere, în dinamica pe care o trăim, în contextul unei crize de securitate și cu această abordare a administrației Trump, care mie îmi place, nu mai vorbim de stânga și dreapta. Se schimbă totul: și abordarea pe care am avut-o noi politic, și felul de a face campanie electorală, totul se schimbă. Trebuie să luăm măsuri ca aceste instrumente – social media sau nu – să fie gestionate corespunzător.”, a explicat Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește propunerea Elenei Lasconi de a interzice TikTok pe durata campaniei electorale, premierul a avut o poziție fermă: „O tâmpenie”.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Ben Oni Ardelean să-i ia locul lui Hurezeanu la Externe: „Bolojan ar trebui să facă propunerea”

Acesta a continuat explicând că, deşi absenţa sa din mediul online l-a costat scump în alegeri, interzicerea mediilor sociale nu poate fi o soluţie democratică.

„Lucrurile trebuie adaptate politic. Lucrurile s-au reglat între timp. Toți candidații au fost cumva excluși dintr-un anumit algoritm, în afară de Călin Georgescu. În noiembrie au avut acel „X” barat și nu ai putut să influențezi mai mult după acel moment. Între timp, instituțiile statului și-au creat softurile ca să facă față. Întotdeauna, ciocanul nu lovește de două ori în același loc. Acum statul român cred că e pregătit. Nu poți să interzici TikTok doar pentru că cineva a găsit contextul potrivit să folosească acel instrument. Trebuie să folosești căile necesare ca acel instrument să rămână în zona democratică și un alt stat să nu poată interveni.”, a mai spus liderul PSD.

Premierul și-a asumat, de asemenea, unele greșeli din trecut în privința propriei candidaturi.

„Eu am greșit când am mers și am arătat ce fac ca prim-ministru. Românii au avut dreptate: de asta te plătim – să faci autostrăzi… Niciodată în România nu au fost atâtea investiții. Dar asta e în fișa postului meu. Eu trebuia, ca și candidat, să vorbesc despre altceva. Ceea ce face acum Crin Antonescu. Asta e o greșeală pe care mi-o asum. Vor fi schimbări, ca și la alegerile trecute. Știu foarte bine unde eu, Marcel Ciolacu, am greșit: nu am stat de vorbă cu dl. Ciucă și nu am avut un candidat comun, altul decât cei doi președinți de partid. Acest lucru l-am făcut acum, și dl. Bolojan a spus: era aproape ridicol cum ne înjuram și eram amândoi împreună la guvernare.”, a mai spus prim-ministrul.

În ceea ce privește negocierile politice și alianțele viitoare, Marcel Ciolacu a menționat o propunere adresată Elenei Lasconi și USR.

„După trei ani de gestionat o coaliție, un guvern, cred că abordarea după alegerile europarlamentare nu le-a provocat decât lehamite, ceea ce s-a văzut. Încă de la început, această coaliție a stabilit prin acord un candidat comun – Crin Antonescu – și că vor crea o coaliție de guvernare. Eu, Bolojan, Hunor am invitat și USR, care au găsit niște motive pentru a nu participa la coaliție. Apoi am discutat cu doamna Lasconi: dacă există un impediment – Marcel Ciolacu – eu mă duc la partid, PSD nominalizează alt premier, vă retrageți din cursă și susțineți candidatul unic. Oferta e valabilă și în acest moment, nu am nicio problemă.”, a declarat premierul.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre propunerea Elenei Lasconi de a interzice TikTok-ul înainte de alegeri: „O tâmpenie. Trebuie să te adaptezi”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Andrei Vochin se înclină în fața lui Cicâldău: „Chiar dacă Assad a marcat pentru Craiova, Cic e omul meciului cu Getafe”
Capital.ro
Ai nevoie de un telefon nou, dar ai un buget mic? Ce modele merită luate în calcul
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT