Marea Britanie şi Spania, număr record de infectări cu Covid-19

Marea Britanie a raportat 3.539 de noi cazuri de Covid-19, potrivit datelor publicate de Guvern vineri, faţă de 2.919 cu o zi înainte, scrie Reuters.
Romania TV
11 sept. 2020, 16:42
Marea Britanie şi Spania, număr record de infectări cu Covid-19

Şase noi decese au fost de asemenea înregistrate. Cifrele de vineri arată o răspândire a coronavirusului accelerată în toate părţile Angliei. Un studiu sugerează că noile cazuri se dublează în fiecare săptămână. 

De luni vor fi interzise adunările publice cu scopuld e a reduce numărul infectărilor. 

Întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise în Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, au declarat vineri autorităţile locale, în condiţiile în care epidemia ia amploare în toată ţara, relatează AFP.

Cel puţin 41.600 de persoane au murit în Marea Britanie ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Rata de replicare virală („R”) se situează în prezent între 1 şi 1,2, adică peste nivelul care duce la o accelerare a contaminărilor.

În total, 3.539 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate vineri în Marea Britanie, conform cifrelor guvernamentale, cel mai mare bilanţ zilnic după 17 mai.

În Birmingham, un oraş cu 1,1 milioane de locuitori din centrul Angliei, rata contaminării cu COVID-19 a crescut de la 30,1 la 75 de cazuri la 100.000 de locuitori.

„Începând de marţi, 15 septembrie, locuitorii din Birmingham nu se vor mai putea întâlni cu alte familii, în interior sau în grădini private”, a avertizat consiliul local într-un comunicat.

„Ştiu că este dificil, mai ales când ne-am obişnuit să ne vedem prietenii şi familia, dar este esenţial să respectăm aceste reguli şi să ne protejăm reciproc în faţa creşterii bruşte a ratei de infecţie”, a spus Ian Ward, care conduce Consiliul municipal din Birmingham.

Localnicii pot merge în continuare la cafenele, restaurante sau magazine, dar nu se pot întâlni cu persone din alte gospodării.

„Ştiu că este frustrant că puteţi merge la pub dar nu să vă vedeţi familia, însă dovezile pe care le avem arată că rata infecţiei a crescut în principal din cauza interacţiunilor sociale, în special a adunărilor private”, a explicat Ward.

În faţa creşterii rapide a epidemiei de COVID-19 în ţară, premierul britanic Boris Johnson a anunţat săptămâna aceasta interzicerea adunărilor la care participă mai mult de şase persoane provenite din gospodării diferite în Anglia. 

Spania doboară recordul de noi infecţii zilnice: 12.183

Mai mult de 12.000 de noi cazuri de Covid-19 au fost înregistrate vineri în Spania, potrivit ultimului bilanţ publicat de Ministerul Sănătăţii, cifră care constituie un record în aeastă ţară de la începutul pandemiei, potrivit AFP.

Spania a fost săptămâna aceasta prima ţară din Europa occidentală care a depăşit pragul de jumătate de milion de cazuri. Numărul total al celor infectaţi a ajuns la 566.326 de la începutul pandemiei, cu 29.747 de morţi. 

Au fost inregistrate 12.183 de cazuri în ultimele 24 de ore faţă de joi, „cel mai mare număr de cazuri pozitive de la începutul pandemiei”, potrivit cotidianului spaniol El Pais. 

Într-o săptămână, de la 1 până la 7 septembrie, au fost realizate 640.356 de teste în Spania (1.361,70 la fiecare 100.000 de locuitori) cu 11,8% in ele pozitive. 

Comunităţile care au înregistrat cele mai multe cazuri sunt Madrid cu 120.000 de teste, adică 19,7% pozitive, şi Catalonia – 101.000 de teste, adică 8,4% pozitive. 

În toată lumea sunt peste 28 de milioane de cazuri şi mai mult de 910.000 decese.  

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Au sfidat Stanciu și Ionuț Radu echipa națională? “Cum e accidentat? N-a vrut să vină! Unul a jucat la Celta și celălalt dansa cu Cupa!”
Capital.ro
Românii care se întorc acasă pot primi până la 15.500 de lei de la stat. Ce alte ajutoare și finanțări sunt pregătite pentru 2027
Playtech.ro
De ce îți poate reține bancomatul cardul. Greșelile și situațiile în care riști să rămâi fără el
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
MediaFlux
Facturi uriașe în următorul sezon rece. Cât va costa încălzirea la bloc și la casă. Diferențe mari de preț
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România