MARGARETA POGONAT a murit

Margareta Pogonat a murit duminică la vârsta de 81 de ani, după o lungă şi nedreaptă suferinţă, a declarat pentru AGERPRES fiica acesteia, Maria Anca Rusescu.
Romania TV
12 mai 2014, 07:43
MARGARETA POGONAT a murit

MARGARETA POGONAT a murit. Trupul neînsufleţit va fi depus la capela Cimitirului Iancu Nou – Bălăneanu din Bucureşti, iar înhumarea va avea loc marţi, la ora 12,00.

MARGARETA POGONAT, actrita romana de teatru si film, s-a nascut in Iasi pe 6 martie 1933. Nascuta dintr-un tata (Petru Pogonat),  jurist şi om politic român, care a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi în august 1921 si o mama actrita renumita acelor vremuri, desi de mica a dorit sa se faca medic chirurg, a copilarit si a indragit scena .A facut Facultatea de teatru unde prin seriozitate, multa munca, talent si creativitate a ramas profesor până recent. MARGARETA POGONAT a fost casatorita, divortata, a trait o dramatica poveste de iubire cu partenerul ei Cornel Coman din filmul „Drum in penumbra”. Constienta ca filmul i-a adus celebritatea necesara prin expresivitatea interpretarii sale, a avut cateva creatii memorabile in filme cum ar fi: Meandre, Drum in penumbra, Apoi s-a nascut legenda, Zestrea, Actorul si salbaticii, Pope Joan, Crucea de piatra, Margot etc. Rand pe rand, talentata actrita a fost frumoasa, cuceritoare, seducatoare si gratioasa, serioasa si femeie de casa, neincetate metarmorfoze conform rolurilor interpretate.Cifrele de audienta cresc si sunt de partea actritei in serialul Tv „Cuscrele” unde alaturi de alti monsti sacri ai teatrului si filmului romanesc , dovedeste inca o data adevarata maiestrie interpretativa.Actiunea serialului se petrece intr-un apartament cu cinci camere, populat de personaje care mai de care mai inedite, relevante pentru mahalaua contemporana. Aneta Paun (Draga Olteanu Matei) este proprietara apartamentului cu pricina, Matilda Baboniu (Tamara Buciuceanu-Botez) – cuscra sa, iar Margareta Pogonat – vecina de palier, plina de curiozitate si cunoscatoare a toate secretele „scarii”.

„Totul este să vrei să faci ce-ţi place să faci. Asta am făcut eu făcând actorie. Dacă vrei să-ţi faci bine meseria trebuie să depui foarte mult efort ca să fii cel mai bun. Cred că este o deviză generală pe care o are toată lumea”, mărturiseşte reputata actriţă. Margareta Pogonat împlineşte astăzi 75 de ani.

MARGARETA POGONAT: „Nu voiam să cobor de pe scenă…”

„Totul este să vrei să faci ce-ţi place să faci. Asta am făcut eu făcând actorie. Dacă vrei să-ţi faci bine meseria trebuie să depui foarte mult efort ca să fii cel mai bun. Cred că este o deviză generală pe care o are toată lumea”, mărturisea Margareta Pogonat într-un Mama mea a fost actriţă. M-am născut şi am crescut în teatru. Mi se părea un lucru foarte simplu. De fapt, visam să fiu medic şi nu orice fel de medic, ci chirurg că aşa era pe vremea aceea. Copil fiind, nu-ţi dădeai seama cât e de greu. Eram născută între actori şi mi-era foarte la îndemână. S-a întâmplat să fiu nevoită să dau la facultate şi să aflu astăzi că poimâine este examenul la facultatea de teatru. Am învăţat două poezii, am luat şi aşa am rămas în teatru. Dacă te apuci de o facultate vocaţională, de artă, de teatru, de pictură, de canto trebuie să ştii că nu este mai uşoară decât medicina sau orice altceva. Munca în artă nu se măsoară cu nimic. Te consumi din tine şi, deci, nu te economisi dacă vrei să o faci bine.
Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Adevărul, realitatea, sinceritatea, inventivitatea, îi învăţ să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.Toată viaţa am făcut sacrificii pentru teatru, în ceea ce mă priveşte, în ceea ce priveşte familia mea. Am o fiică şi o nepoată cărora le-am alocat mai puţin timp decât ar fi meritat. Am jucat foarte mult în provincie, au fost ani de zile în care făceam naveta de dimineaţa până noaptea târziu.

Mă felicit pentru răbdare şi pentru perseverenţă. Oricât de multe greutăţi am întâmpinat, am mers cu perseverenţă înainte şi am ajuns nu chiar acolo unde mi-am dorit, dar nu mă pot plânge. 
Fiecare rol pe care l-am interpretat a avut ceva care făcea parte din mine, pentru că altfel nu puteam să ajung până acolo. Niciodată nu am fost tentată să renunţ la cariera mea. Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă…”, mai declara regretata Margareta Pogonat. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT