Maria Grapini: Nu pot susţine candidatura lui Piedone din partea PPU. A ratat o şansă de a se reabilita

Copreşedintele Partidului Puterii Umaniste, Maria Grapini, a declarat că nu este la curent cu negocierile dintre partidul său şi Cristian Popescu Piedone pentru o eventuală susţinere la Primăria Sectorului 4 şi că nu a fost semnată nicio adeziune la PPU.
Iulian Tudor
21 apr. 2016, 07:52
Maria Grapini: Nu pot susţine candidatura lui Piedone din partea PPU. A ratat o şansă de a se reabilita

„Până am plecat eu luni după-amiaza nu exista nicio înscriere, nu cunosc să fi fost negocieri, dar decizia nu se putea da de azi pe mâine. Definitiv, acceptarea se face în Biroul Executiv al partidului, care are şedinţe lunea”, a declarat Maria Grapini, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă ar accepta ca partidul său să îl susţină pe Piedone la Primăria Sectorului 4, Grapini a spus: „Dacă eu aflu azi dimineaţă că i se interzice candidatura, că există decizia Tribunalului, cum pot eu să accept?”.

De asemenea, Maria Grapini a precizat că se află la Bruxelles şi că a contactat secretariatul partidului pentru a afla care este situaţia pe această temă şi cu cine a negociat Piedone susţinerea candidaturii sale.

“Nu pot susţine candidatura domnului Piedone pentru ca aş abandona propriile principii şi nu m-aş mai putea uita în ochii oamenilor. Dacă, în mod democratic, Biroul Executiv al partidului va valida candidatura domnului Cristian Popescu, voi fi nevoită să fac un pas înapoi, până la  Congresul Partidului. Nu-mi asum candidatura, chiar dacă mulţi cetăţeni din sectorul 4 doresc sa-l aibă primar. Voi continua să cred că există oameni care vor susţine candidaţi valoroşi, indiferent din ce partid vin şi vor exclude candidaţi asupra cărora planează suspiciuni sau sunt dovezi certe ca au încălcat legea si moralitatea”, a scris Maria Grapini joi pe blog.

Co-preşedintele PPUSL s-a referit şi la contextul tragic generat de momentul Colectiv.

“Nu ştiu dacă este sau nu vinovat de tragedia de la Colectiv, acest lucru va fi stabilit de justiţie. Ştiu doar că domnul Cristian Popescu Piedone are o urmărire penală si că a declarat, după imensa tragedie, că se va retrage din viaţa publică. Atunci, am apreciat declaraţia… Cred că toţi care se află în situaţii similare ar trebui să facă acest pas. Dacă şi-ar fi respectat cuvântul dat şi justitia l-ar găsi nevinovat, sunt convinsă ca peste patru ani ar putea fi ales cu succes.  A ratat o şansă de a se reabilita în faţa familiilor care au pierdut persoane dragi, în faţa propriei conştiinţe si în faţa lui Dumnezeu”, a subliniat ea.

Cristian Popescu Piedone a început să strângă din nou semnături pentru candidatura sa la Primăria Sectorului 4.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT