Marian Godină îl apără pe poliţistul care a amendat o biciclistă cu 1.740 de lei

Cazul unei femei din Suceava, care câștigă 82 de lei pe lună și care trebuie să plătească o amendă de 1.740 de lei pentru că nu a avut lumini la bicicletă şi nici buletinul la ea, ar putea ajunge în instanţă. Polițistul Marian Godină spune că "doamna s-ar fi ales doar cu un avertisment dacă și-ar fi ținut pentru ea blestemele de Dumnezei și sfinți".
Iulian Tudor
29 mai 2017, 08:29
Marian Godină îl apără pe poliţistul care a amendat o biciclistă cu 1.740 de lei

Cazul unei femei din Suceava, care câștigă 82 de lei pe lună și care trebuie să plătească o amendă de 1.740 de lei pentru că nu a avut lumini la bicicletă şi nici buletinul la ea, ar putea ajunge în instanţă. Polițistul Marian Godină spune că „doamna s-ar fi ales doar cu un avertisment dacă și-ar fi ținut pentru ea blestemele de Dumnezei și sfinți”, scrie digi24.ro.

„Am condus bicicleta fără buletin pe DN 208, localitatea Udești, sat Udești. Nu aveam buletinul la mine, mi-a dat amendă și nu aveam două stopuri, unul pe față și unul pe spate, ziua în amiaza mare la 10:35. Avertisment nu mi-au dat, mi-au dat direct amendă, 870+870 lei, rezultă 17 milioane 400 de lei (n. red. 1700 lei)”, spune Mirela Andrieș. Femeia a fost amendată în timp ce plecase de acasă către farmacia din sat. Bicicleta nici măcar nu era a sa, o împrumutase de la un vecin.

Citreşte şi Marian Godină şi-a făcut public SALARIU. Cât câştigă poliţistul într-o lună, cu tot cu norma de hrană

„Ca jurnalist, dacă vrei să scrii un articol reușit despre Poliția Română, scrii ceva de rău, denigrator. Nu te poți aștepta ca oamenii să simpatizeze o instituție care îi sancționează atunci când greșesc, astfel că succesul articolului este garantat, mai ales dacă alegi ingredientele cu atenție. Așa că găsești o tanti sărăcuță, care, neavând posibilități materiale de a merge cu mașina, se deplasează, sărmana, cu bicicleta. Aaa, și nici măcar aia nu e a ei, e împrumutată. Și nu, nu mergea la discotecă, ci mergea la farmacie pentru că fusese anunțată că abia îi sosiseră medicamentele necesare. V-ați sensibilizat deja? Buuun. Și cum mergea așa tanti asta, pedalând pe drumeag transpirată, în scenă intră milițianul cel rău, bătut în cap, care trebuie să își facă norma de amenzi. Și cum nu-s destui care încalcă legea, bau-bau ăsta se leagă tocmai de biata femeie care întârzia la medicamente. Mă mir că nu au scris că pedala după insulină și că mai avea câteva minute până la șoc, ar fi sunat și mai dramatic. Milițianul cel rău, în loc să o ducă cu girofaruri și sirene, o ia la întrebări că de ce nu are elemente reflectorizante, buletin și alte porcării d-astea de scrie în lege de ele și pe care unii mai proști chiar le respectă. Și pentru că femeia nu avea nimic în regulă, primește o amendă de 870 de lei. Nuuu, nu scrie că poate plăti jumătate din minim, că apoi nu mai pare chiar așa rău milițianul. Și tot ca să ne dea o lacrimă pe obraz, nu scrie nimic nici de faptul că doamna s-ar fi ales doar cu un avertisment, așa cum au primit alți doi bicicliști, în aceeași zi, tot acolo, dacă și-ar fi ținut pentru ea blestemele de Dumnezei și sfinți ce și le-a auzit colegul meu de la ea. În schimb ne este livrată o poză cu femeia care a achitat amenda și un titlu cu „femeia săracită de poliție”. Unii mai trecuți prin d-astea, au văzut din poză că p-v-ul fusese primit prin poștă, semn că doamna nu prea a colaborat.

Apoi urmează sutele de comentarii la adresa polițistului fără suflet. Culmea, e același polițist care a fost la accidente cu bicicliști morți pe marginea drumului, iar cei care comentează sunt aceiași care dacă ar vedea un astfel de biciclist „regulamentar” trecând pe lângă un polițist fără să fie oprit, ar comenta cum îl doare pe polițist la caschetă de lege. Tot ei ar înjura de mama focului poliția dacă ar fi implicați într-un accident rutier din cauza unui biciclist neechipat corespunzător”, a scris Marian Godină pe Facebook.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fosta campioană a României care a ajuns om al străzii la Gara de Nord. Viața ei a luat o întorsătură neașteptată, dar acum a reușit să își revină
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
De ce e o mare greșeală să-ți lași telefonul vechi într-un sertar
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet