Marin Moraru şi Iurie Darie primesc stele pe Aleea Celebrităţilor

Actorii Marin Moraru şi Iurie Darie vor primi, vineri, stele pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga lor activitate artistică, informează organizatorii.
Romania TV
30 mai 2012, 15:16
Marin Moraru şi Iurie Darie primesc stele pe Aleea Celebrităţilor

Iniţial, ceremonia a fost programată pe 24 mai, dar a fost amânată din cauza vremii nefavorabile. Evenimentul de vineri va avea loc începând cu ora 12.00.

„Să vorbesc despre Marin Moraru şi despre Iurie Darie ar însemna să vorbesc despre prietenie. Generozitatea cu care s-au dăruit publicului toată viaţa este cea mai mare dovadă de dragoste a unui artist faţă de oameni. Fiecare a ştiut să încununeze marea scenă a teatrului şi filmului cu un talent covârşitor, multă dăruire şi generozitate. Prietenii sunt familia pe care ţi-o alegi. Sunt mândru că facem parte din aceeaşi familie, că ne-am ales unii pe ceilalţi. Marin Moraru şi Iurie Darie sunt doi mari actori cu o lume frumoasă şi bogată pe care avem marele privilegiu de a o întâlni pe ecrane sau în sălile de spectacol”, declară George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti.

Dezvelirea celor două stele va avea loc în prezenţa lui Sorin Oprescu, primarul general al Municipiului Bucureşti, care le va înmâna actorilor Placheta Bucureştiului, în semn de recunoştinţă pentru întreaga activitate.

Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, un proiect iniţiat în ianuarie 2011, de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor, găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele unor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Stela Popescu, Ion Caramitru şi Ştefan Iordache (postum).

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Dina Cocea, promoţia 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută”, de I. L.Caragiale. A fost angajat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961 – 1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965 – 1968), la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1968 – 1971) şi la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (1971 – 1974). Din anul 2002, este Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În 2009, Marin Moraru a primit premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo.

Actorul a jucat în 24 de lungmetraje, printre care se numără şi filmul „Amen”, al celebrului regizor Costa-Gavras.

Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova. Darie a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1952 şi a debutat în anul 1953, în „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături de Marga Barbu şi Liviu Ciulei.

În anul 1969, el a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse”, alături de nume celebre precum Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu.

A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Răsare soarele” (1954), „Alo? Aţi greşit numărul!” (1958) „Băieţii noştri” (1959), „S-a furat o bombă” (1961), „Vacanţă la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Răutăciosul adolescent” (1968), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Muschetarul român” (1975), „Blutsbruder” (1975), Misterul lui Herodot” (1976), „Drumul oaselor” (1980), „Sing, Cowboy, Sing” (1981), „Ringul” (1985), „O zi la Bucureşti” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999). În 2004, Darie a jucat în serialul „Numai iubirea” de la postul Acasă.

Cariera sa în teatru este legată de Teatrul de Comedie din Bucureşti. Printre spectacolele în care a jucat se numără „Troilus şi Cresida”, de William Shakespeare, şi „Umbra”, de Evgenii Şvarţ, ambele în regia lui David Esrig.

Iurie Darie s-a remarcat şi în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul îşi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.

În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenţă pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Româneşti – festCO. Totodată, în martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
A simțit un miros puternic când zbura cu avionul. O pasageră a rămas îngrozită când a descoperit vinovatul
Capital.ro
Lege pentru șoferi. S-a impus limită de vârstă. NU se mai poate reînnoi permisul de conducere
Playtech.ro
Unde stătea în maşină unicul supravieţuitor al accidentului din Munţii Făgăraş. Costin Bulgaru este fiu de pădurar, a strigat 10 ore după ajutor
Adevarul
La pas prin orașul infractorilor de unde românii își iau haine contrafăcute. „Toți vânzătorii au cuțite și te curăță de bani”
wowbiz.ro
Ea e fetița de 12 ani care a MURIT subit, în brațele tatălui, după ce a mâncat chipsuri! Ce a apucat să-i spună acestuia înainte să se stingă: „Nu vreau să mor...” ULTIMELE ei cuvinte
Evz.ro
Ce pensii primesc astăzi revoluționarii din decembrie 1989
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ștefania și Ștefan sunt tinerii logodiți care și-au pierdut viața în tragedia de pe Făgăraș. Urmau să se căsătorească 😢
iamsport.ro
Se revoltă după experiența de COȘMAR: 'Grețoși jandarmi bucureșteni! Ne-au amenințat că ne pun cu burta pe pământ pentru asta...'
MediaFlux
Sondaj CURS. Cine va fi viitorul primar general al Capitalei
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!