Marius Budăi, anunţ de ultimă oră! Cresc pensiile, alocaţiile şi salariul minim pe economie în 2022

Deputatul PSD Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a făcut declaraţii, joi, cu privire la măsurile sociale pe care coaliţia de guvernare vrea să le includă în bugetul pe anul 2022.
Razvan Mihalascu
09 dec. 2021, 17:10
Marius Budăi, anunţ de ultimă oră! Cresc pensiile, alocaţiile şi salariul minim pe economie în 2022
Marius Budăi, declaraţii live de la sediul PSD:

Am semnat două OUG extrem de importante. Prima am semnat-o împreună cu doamna Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat  pentru copii, aşa cum a fost prevăzut şi negociat în programul de guvernare. OUG a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi când va primi avizul va fi promovată în şedinţa de Guvern.

A doua OUG se referă la majorarea pensiilor. Pensia minimă se va majora de la 800 la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1.442 la 1.586 de lei.

Aceste două OUG sunt extrem importante şi au fost negociate de PSD în cadrul coaliţiei. Ştim cu toţii prin ce perioadă grea trecem acum şi suntem obligaţi să-i ajutăm pe cetăţenii români.

Ce se întâmplă în interiorul coaliţiei cu privire la a 13-a pensie?

Nu e vorba despre a 13-a pensie. E o sumă pe care am gândit-o în programul de guvernare, să o acordăm o singură dată în luna ianuarie, astfel încât cetăţenii români şi cei cu pensii mai mici să fie protejaţi în faţa acestui val de scumpiri. În momentul în care se va lua o decizie pentru forma finală în coaliţie, o vom anunţa.

Discuţii sunt în coaliţie pentru forma finală, nu să se dea sau să nu se dea. Variantele de lucru sunt acum în coaliţie.

Ajutorul de 1.200 de lei ar putea fi acordat sub formă de vouchere?

Nu s-a discutat despre vouchere, ci doar despre sume de bani.

Este a cea instituire de indemnizaţie a 13-a pentru persoanele cu dizabilităţi care face parte din OUG cu majorarea alocaţiilor.

În calendarul de guvernare avem o perioadă de 120 de zile în care vom anunţa un calendar de implementare a legii pensiilor şi un calendar de implementare a legii salarizării unitare.

Salariile profesorilor ar putea creşte?

„Aşa cum scrie în programul de guvernare, în 120 de zile avem perioadă asumată să anunţăm acel calendar. Dacă în coaliţie se vor lua alte decizii, cu siguranţă, noi, miniştrii, le vom pune în practică”.

Despre deducerile fiscale pentru familiile cu copii

Este o discuţie (despre deducerile fiscale) pe care Gabriela Firea, ministrul Familiei, o poartă cu ministrul Finanţelor şi sunt sigur că va informa. Este o problemă legată de Ministerul Familiei. Doamna ministru o va anunţa.

Impactul creşterii pensiilor în PIB şi angajamentul că plata pensiilor nu va depăşi 9,4% din PIB

„În acest an, cheltuiala cu pensiile a fost de 95 de miliarde de lei. Pentru anul următor avem un supliment de 11 miliarde, adică 106 miliarde. Nu depăşim acel prag (de 9,4% din PiB).

Este o discuţie largă asupra acelui prag. Vreau să vă spun foarte clar că am cerut explicaţii colegilor din cadrul Ministerului Muncii, de la Ministerul Muncii către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Nu a plecat nicio propunere de prag.

De ce a introdus domnul Ghinea acel prag, este o întrebare la care încă nu am răspuns. E un jalon trasat pentru discuţiile anului 2023.

Întrebat dacă va purta discuţii cu Comisia Europeană privind PNRR, Budăi a spus că vor exista o „serie de discuţii ca să îndreptăm o serie de lucruri care nu sunt la locul lor şi unul dintre ele este acest prag”.

Cât despre impactul bugetar pentru toate aceste măsuri, Budăi a spus că este vorba despre „11 miliarde suplimentar la pensii şi 1,9 miliarde de lei la locaţii şi 225 de milioane de lei pentru a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Despre noua lege a pensiilor şi consultanţa din partea instituţiilor internaţionale

În programul de guvernare nu vorbim de o nouă lege a pensiilor, ci aplicare şi modernizarea legii 127. Domna Raluca Turcan a lansat procedura de licitaţie. Suntem în interiorul procedurii de licitaţie pentru consultanţă. Dacă în urma consultanţei şi mi-aş dori ca în urma consultanţei, să iasă lucruri bune ca să le trecem în lege, le vom scrie şi le vom aplica. Nicio lege din lume nu este perfectă, totul e perfectibil.

Nu e neapărat legea PSD. E o lege promovată de PSD. Toate casele de pensii au avut în acel comitet de lucru al legii cel puţin un specialist.

Privitor la pensionari şi la copii, PSD are o singură prioritate: bunăstarea cetăţenilor.

Creşte salariul minim pe economie în 2022

Salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2022 va fi de 2.550 de lei brut garantat în plată. Voi convoca un consiliu naţional tripartit pentru o primă întâlnire cu noul Guvern. Ne dorim foarte mult ca dialogul social în România să fie înt-adevăr dialog social.

Dialogul cu partenerii sociali – patronate şi sindicate – să fie într-adevăr un dialog. Şi în mandatul trecut am avut un dialog constant cu ei.

Avem un proiect în care să acordăm voucherele de vacanţă şi pe anul 2022.

Întrebat dacă va rămâne salariul minim diferenţiat în funcţie de studii, Budăi a spus că a rămas doar salariul de 2.550 de lei.

Cât despre majorarea salariului minim pentru cei care lucrează în construcţii, Marius Budăi a afirmat că autorităţile „se luptă ca acele facilităţi” încă să mai rămână.

Măsurile anunţate de Guvern din cauza scumpirilor

„Sunt aceste măsuri de apărare a puterii de cumpărare. Restul ce ţine de măsurile pe agricultură o să vă comunice ministrul Chesnoiu. Pentru Ministrul Muncii, apărarea puterii de cumpărare este pe primul loc.

În Parlament, am aprobat împreună cu PNL reducerea TVA pentru lemne, pentru persoane fizice, cât şi pentru persoanele juridice, cu plafonarea preţurilor, cu acele compensaţii ale facturilor.

Când începe recalcularea pensiilor

„Acest calendar de 120 de zile din programul de guvernare ţine cont de condiţionalităţile din PNRR. Când vom putea să le renegociem cu Comisia Europeană, trebuie să ţinem cont de ele. Îmi doresc o recalculare cât mai rapidă. Prefer să am analiza într-un interval de 120 de zile”

Pensiile speciale ale primarilor vor fi amânate?

„Am o poziţie extrem de interesantă. Tot timpul Ministerul Muncii a decontat chestiunile acestea cu pensiile speciale. Sunt ministere de resort care se ocupă. Mă refer la Apărare şi Justiţie. Cu siguranţă că fiecare ministru în pare are deja o politică a acestor pensii.

Referitor la pensiile, indemnizaţiile primarilor, se va lua o decizie în interiorul coaliţiei. Acele indemnizaţii ale primarilor privesc bugetele locale, nu bugetul Ministerului Muncii”.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat, miercuri, în direct la România TV, că pensiile și alocațiile vor crește cu 10% din luna ianuarie.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Marius Budăi: Pensiile și alocațiile vor crește cu 10% din ianuarie. Cu cât se vor majora indemnizațiile sociale

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că bugetul pentru 2022 ar trebui să treacă prin Parlament până la sfârşitul lunii decembrie, însă în acest moment liderii coaliţiei vorbesc despre tăieri de salarii şi de pensii, în loc de introducerea facturării electronice în „zonele în care există marea evaziune”.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre neînţelegerile pe bugetul din 2022. „Vorbim cum să tăiem din salarii şi din pensii. E incorect”

DailyBusiness
Tupeul nu are limite! Se dă spor de gen la stat. Bărbații sunt plătiți în plus doar pentru că au o femeie în conducere
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Prețul berii explodează de la 1 august. Cât va ajunge să coste băutura preferată a românilor după noile taxe ale Guvernului Bolojan
Capital.ro
Mașinile mai vechi de 12 ani vor avea interzis! Noi reguli pentru românii cu mașini pe benzină sau motorină
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din Bulgaria. De multe nici nu ai auzit, dar sunt adevărate bijuterii ale naturii
DailyBusiness
Motivul pentru care Gina Pistol îi ascunde chipul fetiței, pe rețelele sociale: „Uneori și nouă ne este greu”
Adevarul
Moartea suspectă a ministrului Transportului din Rusia, fisura care zguduie sistemul de putere de la Kremlin
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Vedetă din România, de urgență la spital. S-a întâmplat în direct
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Ultima oră! Cutremur în România, în această dimineață. Cât de puternic a fost
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 2 stele din Costinești. Ireal cum arătau camerele și ce a găsit șeful ANPC în baie
Playsport.ro
Interzicerea virajelor la stânga ar putea reduce accidentele și ambuteiajele. Măsura, testată deja în tot mai multe orașe...
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai iubit actor. Nu se va mai naște cineva ca el: Un geniu blând, frumos și jucăuș
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Rusia se teme! Moscova se pregătește pentru orice după parteneriatul nuclear dintre SUA, Marea Britanie și Franța
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spor de femeie și de nesimțire: cum a devenit SAPE exemplul perfect al imposturii bugetare