Marius Budăi, anunţ important despre pensii înainte de Paşte

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, le dă asigurări pensionarilor că există bani de pensii înainte de sărbători. Budăi a mai spus că peste 33.000 de pensii au fost recalculate în ultima perioadă în România.
Filip Stan
19 apr. 2019, 17:40
Marius Budăi, anunţ important despre pensii înainte de Paşte

Marius Budăi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, a dat asigurări tuturor pensionarilor că îşi vor primi pensiile recalculate, în baza unui efort făcut de toate casele de pensii din ţară şi a spus că, din cele 33.000 de dosare de pensii supuse recalculării, au fost puse deja în plată 30.000.

„Vreau să le spun tuturor pensionarilor să nu ia în seamă niciun zvon sau declaraţie alarmantă cum că nu am avea bani de pensii, că nu am avea prevăzut în buget sau că banii pentru majorări nu se vor acorda. Unor astfel de declaraţii le-am spus eu iresponsabile pe care le cataloghez la fel şi acum şi pe perioada anului 2017 şi pe perioada anului 2018. Ştim cu toţii că legea pentru recalcularea pensiilor nu era cuprinsă în programul de guvernare, dar majoritatea parlamentară şi-a asumat-o în Parlament şi noi acum îndreptăm tot ce a fost făcut cumva în mod nepotrivit în situaţia în care 33.000 de dosare de pensii au fost recalculate, iar în medie 30.000 vor fi depuse în plată. Cu siguranţă că acum majoritatea pensionarilor au primit acasă diferenţe de bani. În continuare cu recalcularea şi cu acea majorare cu 15% a punctului de pensie prevăzută pentru 15 septembrie 2019. În data de 15 aprilie am încheiat toate plăţile privind pensia curentă a lunii aprilie şi până azi am dat diferenţele. Celelalte dosare care trebuie recalculate o să fie trecute prin modului informatic, ulterior trebuie să le scoatem din arhivele noastre şi fizic pentru a putea fi recalculate. E o muncă intensă”, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi la postul de televiziune România TV.

Vârsta de pensionare ar putea să se schimbe pentru milioane de români

El a spus că se va continua recalcularea pensiilor ”şi cu acea majorare cu 15% a valorii punctului de pensie prevăzută pentru data de 1 septembrie 2019” şi a dat asigurări că, până pe data de 15 aprilie, s-a încheiat ”plata a ceea ce înseamnă pensia curentă a lunii aprilie, iar în ceastă perioadă, până astăzi, s-au achitat şi diferenţele”. 

În ceea ce priveşte restul recalculărilor, ministrul a spus că nu a fost nevoie de personal necesar la casele de pensii, unde s-a lucrat în forţă, la nivelul tuturor caselor de pensii din ţară, şi a spus că pentru celelalte dosare, care nu s-au calculat încă, urmează să se facă trecerea lor prin modulul informatic, după ce vor fi scoase din arhive şi fizic pentru a putea fi recalculate.

”E o muncă intensă şi le mulţumesc tuturor, de la conducere până la arhivar pentru ca aceşti pensionari să poată primi toate diferenţele acasă”, a mai spus ministrul Marius Budăi.

El a spus că România se află pentru prima oară în situaţia de a avea chiar un excedent pentru plata pensiilor şi a explicat şi care sunt sursele acestui excendent.

”Suntem în situaţia în care pentru prima oară în istoria România estimarea este de a avea un excedent la sfârşitul anului pe plata pensiilor (…) după transferul contribuţiilor de la angajator la angajat (….). Ulterior, prin creşterea masei salariale, prin peste 230.000 de noi contracte de muncă, în aceşti doi ani, 2017 şi 2018, a crescut şi masa salarială, prin creşterea salariului mediu pe ţară, prin diversificarea lui pentru studii medii (…). Aceste măsuri nu au dus la nimic altceva decât la încasări mai mari în bugetul asigurărilor sociale”, a mai spus ministrul.

”Noi am crescut în 2017 de două ori valoarea punctului de pensie şi suntem în situaţia când şi la 1 septembrie (…) vom face punctul de pensie 1265”, a dat asigurări ministrul.


DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Doi români din Serie A, pe lista neagră! Au fost doriți de granzii din SuperLiga
Capital.ro
Schimbare semnificativă în procesul de inspecție al clădirilor. Administratorii pot compara în timp real evoluția fisurilor și a problemelor structurale
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România