Marius Budăi și-a dat demisia de la Ministerul Muncii, pe fondul scandalului „Azilele Groazei”

Marius Budăi și-a anunțat demisia din funcția de ministrul al Muncii, joi - 13 iulie, în contextul scandalului „Azilele Groazei". Marian Neacșu preia interimatul la Ministerul Muncii.
Filip Stan
13 iul. 2023, 10:11
Marius Budăi și-a dat demisia de la Ministerul Muncii, pe fondul scandalului „Azilele Groazei
Marius Budăi exclude demisia în scandalul privind azilele groazei

Marius Budăi și-a dat demisia de la Ministerul Muncii, pe fondul scandalului „Azilele Groazei”. Anunțul a fost făcut de către premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.

„Am discutat cu domnul Marius Budăi în această dimineață. M-a anunțat că-și depune demisia la finalul acestei ședințe. E un gest de onoare pentru care-i mulțumesc. Sunt convins că este reacția firească a unui decident politic într-o astfel de chestiune. E o reacție firească în orice democrație a Europei”, a declarat Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.

Citește și: Percheziții DNA legate de azilele groazei. Sunt vizați funcționari din subordinea Ministerului Muncii

Înainte de anunțul oficial al premierului Ciolacu, surse din Guvern anunțau că Marius Budăi este pregătit să demisioneze de la conducerea Ministerului Muncii. Budăi a ocupat poziția de ministru la Muncă și în timpul Guvernului Nicolae Ciucă (PNL), dar și în Cabinetul Viorica Dăncilă (PSD). Surse social-democrate susțin că Marcel Ciolacu a fost cel care i-a cerut demisia lui Marius Budăi.

Marius Budăi, vinovat moral în scandalul „Azilele Groazei”?

Rămâne de văzut care sunt cauzele demisiei lui Marius Budăi. Cert este că ministrul PSD este acuzat de ticăloșie în scandalul „Azilele Groazei”, dar și de nepăsare, motiv pentru care i s-a cerut în repetate rânduri demisia.

De asemenea, potrivit surselor politice, vizată pentru o demisie de onoare ar fi și Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Citește și: Bănescu îi răspunde lui Pandele: „A apela, de exemplu, obtuz şi trivial la ofensarea cuiva pe care nu-l cunoşti e un simptom al unui jenant sabotaj”

Marcel Ciolacu, premierul României, a luat act de decizia lui „ministrului pensiilor”. Anunțul privind demisia lui Marius Budăi ar putea fi făcut de la ora 11:00, astăzi – joi, 13 iulie, în cadrul ședinței de Guvern.

Peste 1.500 de azile au fost controlate de structurile guvernamentale, după izbucnirea scandalului. Câteva zeci au fost închise, pentru altele s-a stabilit suspendarea activității.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT