Marius Tucă şi-a izolat câinele, în timp ce el avea Covid-19: „Animalele sunt de 8 ori mai predispuse la infectare”

Marius Tucă a fost testat pozitiv cu coronavirus şi a mărturisit că a stat departe de cei dragi, chiar şi de câinele său, pe care l-a băgat în izolare pentru a-l proteja.
Romania TV
16 oct. 2020, 07:46
Marius Tucă şi-a izolat câinele, în timp ce el avea Covid-19:

Jurnalistul povesteşte că nu a avut niciun simptom, doar că, la două săptămâni de când ieşise din spital, a început să să simtă foarte accentuat oboseala şi „nu avea putere nici să traverseze strada”.

„Animalele de companie care locuiesc cu pacienți COVID-19 sunt de 8 ori mai predispuse la infectare. Eu am izolat câinele, și n-am făcut-o întâmplător. Mi-a fost teamă să nu se îmbolnăvească. Mie mi se pare incredibilă cercetarea asta. Atenție pentru cei care au animale.

Și noi iubim animalele de companie. Dacă ținem la ele trebuie să le izolăm exact precum… sau noi să ne izolăm în momentul în care avem COVID-19 și avem animale în casă, fie că este vorba de pisici sau câini.

N-am avut niciun simptom. După 18 zile am avut un test negativ. Felul desăvârșit cum am fost tratat la Balș trei zile. La două săptămâni după ce am ieșit din spital, au început problemele, nimeni nu m-a avertizat. A început astenia, oboseala, mi-era foarte greu uneori să traversez strada.

Nu puteam să strâng un pahar în mână, astenie marcantă, după cele două săptămâni de izolare în casă, era la fel de greu să traversez strada, după o săptămână am început să-mi recapăt forțele – o sfârșeala incredibilă, mă întrebam dacă m-am vindecat sau nu, poate dura 2-3 luni situația post-covid”, a declarat Marius Tucă, în cadrul show-ul său.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT