Gheorghe Marmureanu avertizează: „Aceste magnitudini 6,1-6,2 sunt periculoase. Nu ai şanse să spui dacă vor fi mâine”

Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre cutremurul din Italia şi despre posibilitatea producerii unei asemenea tragedii şi în România.
Roxana Gagiu
25 aug. 2016, 15:03
Gheorghe Marmureanu avertizează:

Cinci români au murit în cutremurul care a devastat centrul Italiei. Cei cinci români sunt patru femeie şi un copil. În acelaşi timp, alţi 11 români sunt daţi dispăruţi. Bilanţul provizoriu al catastrofei din Italia a ajuns la peste 240 de de morţi şi sute de răniţi.

Seismul cu magnitudinea de 6,2 pe Richter a zguduit centrul Italiei miercuri, în jurul orei locale 03:30 (01:30 GMT). Cele mai afectate localități sunt Accumoli, Amatrice, Posta și Arquata del Tronto, aflate între Roma și Perugia.

Profesorul Gheorghe Mărmureanu a oferit, la România TV, explicaţii de ultimă oră despre riscurile seismice din ţara noastră. Reputatul specialist a apreciat că un cutremur de adâncime mică, cum a fost cea din Italia, nu putem avea pentru că noi nu avem asemenea cutremure de suprafaţă. Cu toatea astea, a declarat că aceste magnitudini 6,1-6,2 sunt periculoase.

„Aceste cutremure de suprafaţă, 8-10-12 km, sunt extrem de periculoase pentru că produc vibraţii de frecvenţă mare, conul de influenţă e relativ mic. Am avut şi noi un cutremur de 5,7 în 2005, undeva în Banat şi nu au fost probleme. Aceste magnitudini 6,1-6,2 sunt periculoase. Aceste cutremure mici, pe această parte a Italiei, de-a lungul timpului, au fost o sursă de nenorociri. Aceste cutremure de suprafaţă sunt periculoase şi nu ai şanse să spui dacă vor fi mâine, nu există predicţie.

Deocamdată nu se pune problema la noi. Cutremurele vrâncene au adâncimi de 80-200 km… ultimul, din 1986 a fost la 130 km. La 130 km, conul de influenţă a fost de la Chişinău până la Belgrad. Noi nu avem asemenea cutremure de suprafaţă, Vrancea noastră e cu totul altceva.

Institutul nostru e implicat în evaluarea şi reducerea riscului seismic. Lucrurile sunt complicate şi riscul e un termen de multe ori neclar”, a declarat la România TV Gheorghe Marmureanu.

Citeşte şi: Gheorghe Mărmureanu, despre MARELE CUTREMUR: Va fi HAOS, oamenii nu sunt pregătiţi VIDEO

În cazul unui cutremur puternic în România, 75% dintre locuitorii ţării ar putea fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur fiind slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest şi vest ale ţării. Edificatoare în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România şi urmările lor. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 răniţi, 35.000 familii sinistrate şi 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate” – aşa începe introducerea la capitolul riscurilor naturale care pot genera dezastre în România din proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Specialiştii din cadrul structurilor de intervenţie susţin că, în România, riscul de cutremur există, ţinând cont de activitatea seismică din zona Vrancea. În document se arată că, în situaţia unui seism de magnitudine mare, trei sferturi dintre locuitorii României pot fi afectaţi.

„Riscul de producere a unui cutremur major se menţine, iar în zonele care pot fi afectate de acesta locuieşte 75% din populaţia României şi există importante elemente de infrastructură critică”, se notează în proiectul Strategiei.

Citeşte şi Clădirile din Bucureşti cu RISC RIDICAT DE PRĂBUŞIRE în caz de CUTREMUR. Vezi listele blocurilor cu bulină

În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău. Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.

CUTREMUR ITALIAMaricica Iosub din Avrămeni, județul Botoșani, avea 35 de ani şi lucra în Amatrice, Italia, la un restaurant. În urma cutremurului, ea a fost dată dispărută şi declarată ulterior decedată.

Se pare că românca a fost găsită moartă în pat. Maricica Iosub este a treia româncă declarată moartă în urma cutremurului devastator care a lovit centrul Italiei. Fratele Maricicăi Iosub munceşte şi el în Italia, dar, din fericire, acesta nu s-a aflat în zona afectată de seism.

Dramele victimelor încep să iasă la iveală, la mai bine de 24 de ore de la cutremurul care a ras de pe faţa pământului trei localităţi. A fost o noapte albă pentru salvatorii care au căutat supravieţuitori cu mâinile goale, la lumina felinarelor, potrivit România TV

Dar cea mai dureroasă, spun salvatorii, părinţii şi bunicii supravieţuitori, este liniştea care s-a lăsat după dezastru, iar mulţi dintre cei morţi sunt copii.

Citeşte şi CUTREMUR ITALIA: O tânără de 36 de ani din Dolj, printre morţi. Fiul acesteia este la spital

Giulia a avut noroc, se numără printre copiii care au fost salvaţi. Micuţa a rezistat 17 ore sub muntele de ruine din Amatrice. De soarta familiei sale nu se ştie însă nimic.

Citeşte şi Un român a trăit momente de groază în timpul cutremurului din Italia: Tremuram de frică, dar n-am scos un cuvânt

Alţi copii au murit în somn, în casele care le-au devenit morminte. Autorităţile nu spun câţi copii sunt printre cei decedaţi, dar numărul lor este mare. Doi gemeni de 6 ani au fost scoşi de sub ruine, tot în Amatrice. Unul însă, nu a mai putut fi salvat, însă celălalt a fost dus la spital de o ambulanţă.

Alt tată cu copii plânge în faţa casei din care nu a rămas nimic. Dar şi-a salvat fetiţele, tot gemene, care au câteva luni şi nu s-au speriat, pentru că dormeau şi încă nu înţeleg pericolul prin care au trecut.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
După ce a împlinit 21 de ani, David Popovici a primit cel mai tare mesaj de la iubita lui, Taisia. ”Fericiți”
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Donald Trump a fost fermecat de Kate Middleton. Un expert în citirea pe buze a dezvăluit ce i-a spus prințesei când a coborât din elicopter
Adevarul
Cine este moldoveanul asociat cu mituirea șefilor ELCEN. Are afaceri cu LukOil, contracte cu statul și un palat de 6 milioane de euro în București
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Tânăra rănită de Toto Dumitrescu este sportivă! Ocupă locul 384 WTA
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
BNR avertizează românii. Va fi criză și anul viitor. Noul șoc din aprilie 2026
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor