MARŢEA ALBĂ: Ce trebuie să facă toţi creştinii în această zi din Săptămâna Albă

Săptămâna Albă începe pe 20 februarie și durează până la începutul Postului Paștelui, respectiv 27 februarie 2017. Este o perioadă în care nu se mai consumă carne, ci doar brânză, lapte și ouă. Excepție fac zilele de miercuri și de vineri din Săptămâna Albă, în care se consumă și pește. Această perioadă este una importantă pentru creștinii ortodocși. Este totodată o perioadă dedicată rugăciunii și pregătirii pentru Postul Mare.
Filip Stan
20 feb. 2017, 12:29
MARŢEA ALBĂ: Ce trebuie să facă toţi creştinii în această zi din Săptămâna Albă

Prima zi se numește Lunea albă sau Lunea Burdufului. Această denumire este dată pentru că atunci este tăiat burduful pentru brânză. Marți, a doua zi, se spune să este bine să mânănci aceas brânză, pentru a fi ferit de rele tot anul.

O altă tradiție spune că în ziua de joi (Joia necurată) femeile trebuie să spele cămășile. Tot în această zi, în unele zone, gospodinele fac turte folosind mălai sau făină. Apoi, ele pun aceste turte pe mușuroi, pentu ca insectele să aibă cu ce să se hrănească. Astfel, acestea nu vor face pagube pe timp de vară.

Ziua de vineri este una dedicată postului până seara. În anumite zone rurale, tinerii trebuie să postească și să se roage pentru a-și păstra sufletul curat și pentru a avea o căsnicie viitoare plină de fericire.

În noaptea de dinaintea duminicii Lăsatului de sec de brânză e fac focuri pe dealuri, prin curţi şi grădini curăţându-se şi arzându-se uscăturile.

De asemenea, la masa de duminică nu trebuie să lipsească tradiționalul bulz.  Un alt obicei este „bătutul alviţei”: halviţa se atârnă de o sfoară în tavan, iar copiii încearcă să o apuce cu gura.

Superstiţiile spun că pe sfoara rămasă de la „bătutul alviţei” se fac din loc în loc atâtea noduri câţi membri are familia, apoi i se dă foc.

Superstiţia spune că ultimul nod înaintea căruia se stinge sfoara desemnează pe cel mai norocos membru al familiei în acel an.

Pentru a avea spor la bucate şi în gospodărie, dar şi pentru „hrănirea” morţilor, se pune pe pervaz, într-o farfurie, o felie de pâine, un pahar cu vin, sare şi plăcintă cu brânză care se lasă acolo până-n seara duminicii respective.

Ce să nu faci în Săptămâna Albă

Pe kângă faptul că nu se consumă carne, mai există și alte interdicții. Tradiția populară spune că nu este bine să faci baie sau să speli haine în ziua de marți. În unele sate se crede că femeile nu trebuie să se spele pe cap în Miercurea Albă pentru a nu albi prematur.

Totodată, în aceste zile nu se toarce. Se spune că femeile care încalcă această regulă vor aduce ghinion asupra bărbaților lor, care se pot răni la muncă.

Potrivit calendarului creştin-ortodox, din Duminica în care se lasă sec de carne nu se mai fac nunţi. De altfel, nunţi nu se fac tot postul şi nici în Săpătămâna luminată, adică din 19 februarie până în 23 aprilie.

În zilele de miercuri şi vineri din Săptămâna Albă nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
A fost dorit de FCSB, dar acum ajunge la Gaziantep. Mirel Rădoi a garantat pentru el
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Ce meserie are fratele lui Kate Middleton. James a refuzat drumul spre Hollywood și i-a fost alături surorii sale: „Vorbeam despre alpinism în timp ce erai la spital”
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
Horoscop 7 iulie. Ziua deciziilor curajoase! Universul îți arată drumul, dar alegerea îți aparține
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?