Mărturia unui medic rezident din Suceava: „Vedeam pur şi simplu cum plămânii bolnavilor se făceau bucăţi”

Un medic rezident din Iași care și-a încheiat misiunea după 40 de zile la Spitalul Judeţean Suceava a dezvăluit în premieră episoadele traumatizante din locul care a generat cel mai mare focar de coronavirus din România.
Filip Stan
05 mai 2020, 06:09
Mărturia unui medic rezident din Suceava:

Alina Cigoli este medic rezident în anul 5 la Medicină de urgență în Iași, are 30 de ani și a fost primul medic rezident care a pășit în spitalul groazei din Suceava, oraşul din care este originară.

Revenită recent la Iași, aceasta a povestit pentru cotidianul „Bună Ziua Iași” detalii din experiența sa şi cât de greu i-a fost să se despartă de fiica ei de 4 ani, care a înțeles cu greu că mama ei a plecat să salveze oameni.

Mărturia cutremurătoare a unui medic din Iaşi, detaşat la Suceava: „Primul meu pacient a fost unchiul meu, care a şi murit a doua zi”

„Îmi amintesc primele zile acolo, în cel mai mare focar din țară. În primele zile, numărul de pacienți era extrem de mare. Îi vedeam cum vin câte cinci, șapte într-o ambulanță. Cu toții aveau coronavirus. Inițial nu am crezut nici eu în puterea de infectare cu acest virus.

Am înțeles asta în Suceava, când pacienți tineri și bătrâni ajungeau în UPU și trebuia să-i consult. Le verificam plămânul prin Computer Tomograf și vedeam efectiv cum plămânii le erau bucăți, plămânul dispărea.

Atunci mi-am sunat familia și am început să plâng la telefon. Am simțit că vreau să renunț. Cei mai panicați pacienți erau tinerii. Bătrânii veneau oarecum resemnați și se simțeau vinovați că ne deranjează, spunând că știu că suntem extrem de ocupați și că nu ar vrea să ne deranjeze. Tinerii ajungeau în UPU cu atacuri de panică. Mulți dintre ei nici nu aveau simptome și erau extrem de speriați de ceea ce urmează.

Am văzut în fața mea o tânără de vârsta mea cum, imediat după ce am consultat-o, a facut stop cardio-respirator. Atunci am înțeles că boala aceasta este și mai dură decât o văzusem eu. Mi-am sunat familia și i-am rugat din suflet să se protejeze”, a spus dr. Alina Cigoli conform sursei citate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Mirel Rădoi peste Reghe! Fostul antrenor își trimite secunzii la FCSB să-l ajute pe Reghecampf! Exclusiv 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Vouchere la energie pentru români. Ministerul Energiei anunță pe cei care nu primesc deja ajutor de la stat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT