Mărturiile cutremurătoare ale unui martor din dosarul torţionarului Ioan Ficior

„Am fost aduși cu un bac pentru produse petroliere toxice, eram înghesuiți, eram după două zile de mers fără aer, anchilozați până la paralizie. Când am fost scoși pe gura bacului am fost întâmpinați de ofițeri, subofițeri, care ne-au primit cum  poate cei din sala au văzut în filme că se proceda în lagărele naziste: cu amenințări, lovituri, înghesuiți cu paturile armelor. Ne-au lovit fără pic de milă, să ne pună în temă cu ce ne aștepta la Periprava. S-a confirmat starea de teroare”, a declarat martorul, un octagenar care era adolescent când a ajuns în lagărul de muncă.

Acesta a descris o zi din viața unui deținut politic în colonia de muncă condusă de Ioan Ficior:

„Aș fi avut o oarecare satisfacție dacă l-aș fi văzut aici (n.r. – pe Ioan Ficior, care nu se prezintă la niciun termen de judecată, având avocat ales). L-aș fi intrebat: nu avea fișele noastre? În fișe au fost trecute fictiv zile de muncă sub normă. Ce însemna norma: sculați înainte se răsărit, împinși cu bastoanele în careu, unde se făcea prezența și ni se dădea o cafea insipidă și rece apoi eram conduși la locul de muncă, cu unelte de muncă: sape și tarpane sau cosoare. Eram împinși de la spate să tăiem stuf uneori în apă până la brâu în tovărășia șobolanilor de baltă, a șerpilor, în bătaia unui soare necruțător. Ajunsesem numai răni cu puroi, de la nisipul acela al Peripravei. Apa pe care o beam era numai din Dunăre sau din niște gropane, unde băltea. Apă împuțită, caldă și amară, împreună cu acea mâncare proastă care a provocat o epidemie (n.r. – de dizenterie)”, a relatat martorul.

În cele 100 de zile în care a stat în colonia de muncă de la Periprava, acesta a spus că într-o singură zi a băut apă potabila:

„Militarii erau învrăjbiți să ne bată și să ne umilească. Deși munceam între ape, o zi nu am făcut baie. Mergeam până la Dunăre și luam apă de la mal, plină de gângănii și broaște și o duceam să bea ceilalți deținuți. Ne era așa sete! În zilele cu soare era cumplit. Umerii și gâtul ni se descojeau și eram numai carne. Mâncarea nu numai că era inconsistentă, era și puțină. Se aducea cu marmitele, o bucată mică de mămăligă! Îmi aduc aminte de un episod tragi-comic: un fost plutonier de Miliție, deținut și el, ascunsese o bucată de mămăligă, iar un alt deținut i-a luat-o. Și ăsta plângea ca un  copil: mămăliga mea, mămăliga mea! Și ăla era un munte de om. Insist că am fost într-un lagăr”, a relatat martorul.

„Odată am cutezat să intrăm în baraca bucătăriei și am găsit vase mari, cu resturi de borș și tărâțe. Am mâncat și noi în ziua aia pe săturate și am băut ca niciodată. Într-o singură zi din cele 100 am băut apă potabilă la Periprava. Eu cu un alt deținut am luat hârdăul și sub supravegherea unui militar în termen – să îi dea Dumnezeu sănătate că era cumsecade – am mers la un staul de vite. Acolo am băut și noi să militarul, sărmanul”, și-a mai amintit martorul.

Curtea de Apel Bucureşti, care în primăvara anului trecut l-a condamnat pe Ion Ficior la 20 de ani cu executare, notează în motivarea deciziei că regimul aplicat de acesta la Periprava a fost unul prin care şi-a propus lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viaţă.

Curtea de Apel Bucureşti susţine că din probele administrate de parchet reiese că deţinuţii care se îmbolnăveau erau lăsaţi să moară, iar cei declaraţi inapţi „în loc să fie trataţi erau lăsaţi să moară de foame”.