MĂRTURII DOCUMENT. Ultimele clipe de libertate ale Ceauşeştilor, povestite de cel care i-a predat călăilor

Despre ultimile zile ale lui Ceaușescu s-au scris cărţi, s-au făcut filme, iar la sfârşitul fiecărui decembrie, toate televiziunile organizează dezbateri. Şi, cu toate acestea, nu încetăm să descoperim lucruri noi. Aşa cum pe teatrele de război oamenii obişnuiţi reacţionează neaşteptat în situaţii limită, aşa a descoperit România TV, dintr-o relatare mai puţin cunoscută, modul dual în care erau obligaţi oamenii să-i trateze pe Ceauşeşti în zilele nebuloase ale Revoluţiei.

Cât timp nimeni nu avea certitudinea unui deznodământ anume, reacţiile celor cu care au intrat dictatorii în contact se dovedesc adevărate îndrumătoare de abilitate.

Ilie Petre Ştirbescu este omul de care a atârnat, câteva ore, soarta Revoluţiei. Întâmplarea a făcut ca, în ziua fugii Ceauşeştilor, aceştia să-i iasă în cale, în fuga lor de iureşul revoluţionar.

Citeşte şi Der Spiegel, interviu cu pilotul familiei Ceauşescu: „Au murit cu demnitate!„

Alte articole

Guma Turbo, deliciul celor care erau copii pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, foarte apreciată de colecționari. Cataloagele cu mașini se vând la prețuri exorbitante

Dumitru Dragomir: „Cel mai mare preşedinte al României a fost Ceauşescu, după el a fost Iliescu”

Una dintre superstiţiile populare româneşti spune că atunci când întâlneşti o vulpe, mai ales dacă e singură, asta însemna noroc. În zilele Revoluţiei, Elena şi cu Nicolae Ceauşescu ajunseseră pe un câmp, la marginea unei liziere de lângă Târgovişte. Soarta lor, ca şi a Revoluţiei, de altfel, era pe muchie de cuţit. Ilie Petre Ştirbescu relatează cum, încă Elena Ceauşescu a zărit o vulpe care se zbătea şi urla. Înspăimântată, tovarăşa, a cerut imperativ să fie duşi din câmp. „În apropiere, o vulpe avea vizuina. Vulpea a ieşit la vânat. A observat maşina, a început să facă salturi, să urle, să latre, şi cei doi miliţieni zic: uite ce vulpe mare… de ce-o fi urlând? Elena intră în panică: ne-aţi adus aici, ne mănâncă lupii. Duceţi-ne oriunde că ne mănâncă lupii. Şi aşa pleacă maşină de la Răţoaia la Târgovişte„, a povestit acesta, pentru România TV.

Citeşte şi Dezvăluiri despre DINASTIA CEAUŞESCU. Află cum şi-a pregătit retragerea şi ce i-a cerut Gorbaciov

Ilie Petre Ştirbescu se întorcea de la livada pe care partidul i-o făcuse una cu pământul, când a auzit de revoluţie. De acasă şi-a luat şi copiii şi s-a dus la Revoluţia din Târgovişte. Acolo, prins mai mult între tineri, când miliţienii şi securiştii asediaţi de mulţime au acceptat să ducă tratative, l-au remarcat pe el, fiind mai matur. Aşa a intrat în sediu şi aşa l-a întâlnit pe Ceauşescu. Oficial, când l-a întâlnit, atunci, pe nea Nicu, acesta era preşedintele Republicii Socialiste România. Când s-a despărţit, Ceauşescu avea statut de acuzat. „Am ciocănit la uşă, am dat bună seară, erau ei. A apărut un căpitan de la armată, însoţit de un locotenent colonel de la miliţia judeţeană. Le-a spus şi lor că e trădat de elemente din afara graniţei, şi colonelul ne privea… Mi-a spus că e bine să facem o percheziţie. Ceauşescu ne-a observat: „Cine sunteţi voi mă? Să mă arestaţi voi pe mine?”. Momentul percheziţiei a fost şi momentul arestării„, a mai spus Ilie Petre Ştirbescu. Cu greu lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu le-a venit să creadă ce li se întâmplă şi, mai ales, că sunt trataţi proletar – de la egal, la egal.

Ilie Petre Stirbescu este, practic, primul civil care-l trage la răspundere pe Ceauşescu pentru tot ce a făcut, ca un adevărat acuzator public. Şocul nu l-a zăpăcit pe dictator îndeajuns de mult pentru a renunţa la teoria care s-a propagat până astăzi. „Ceauşescu se uită spre tavan, îşi frământa mâinile, se uita la ceas, şi…

– De ce m-aţi adus aici, copii?

– Pentru cele bune şi cele rele făcute tovarăşe preşedinte.

– Ce am făcut?

– Aţi ordonat să se tragă la Bucureşti şi la Timişoara…

– Nu este adevarat.

– Cum nu? Dumneta, preşedinte, minţi, trebuie să spui adevărul. V-aş arată pe viu ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta.

– Dacă au tras, şi-au făcut datoria.

– Da? Să ştiţi că toţi de aici sunt în partid şi nu am fi tras în propriul nostru popor.

– Dacă eşti un comunist, eşti un trădător.

– Eu? pe cine am trădat eu? Mi-am trădat ţară? Poporul? Nu. Te-am trădat pe dumnetata care ai trădat ţara.

A rămas surprins.

– Şi ce am mai făcut?

– Aţi lăsat poporul fără, fără… pentru ce îl chinuiţi?

– E adevărat. Am luat petrol de la ruşi şi a trebuit să le plătesc. Din cauza ruşilor sunt eu, acum, aici. Eu nu am făcut nimic pentru Târgoviştea asta a voastră? Aici am fost arestat în ilegalitate. V-am făcut Combinatul, Platforma… Asta e răsplata?

-Da, e just ce aţi spus, dar v-am spus de la început că sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele făcute… Trebuie să daţi socoteală în faţă poporului.

– Şi ce-am mai făcut?

– Vă spun imediat. Aţi ordonat demolarea satelor şi oraşelor. Aţi luat pământul… De ce că să nu mai aibă cu ce trăi?

Se ridică şi vine cu pumnul… Spune:

– Bă, ce sate am demolat?

– Liniştiţi-vă, mă gândesc şi vă spun imediat.

Dar Dumnezeu mi l-o făcut o stana de piatră şi nu am mai avut cui să spun… Nu mai avea aer, se îneca„, îşi mai aminteşte Ilie Petre Ştirbescu.

Privită istoric, Revoluţia română este revoluţie din punctul de vedere al celor care se referă la schimbarea regimului. Din alt punct de vedere, a fost o revoltă. Există şi voci ce susţin varianta loviturii de stat. Dar toate aceste abordări, păcătuiesc prin generalizare. Adesea, istoria omite latura umană, oferind, cinic, doar date şi fapte. Dar, în final, adevărata istorie se scrie, din păcate, cu lacrimi, sânge şi suferinţă omenească.

Ilie Petre Stirbescu este, din acest punct de vedere, primul revoluţionar care l-a înfruntat, de-a dreptul, pe Ceauşescu. Mărturia lui vine şi confirmă portretul dictatorilor. Cinici, aroganţi şi cu mintea-n alte sfere, erau foarte capabili să facă rău, dar incapabili să înţeleagă prezentul.

Citeşte şi Dezvăluiri inedite: Cum îşi petreceau soţii Ceauşescu sărbătorile de iarnă