Raioanele de carne au devenit neîncăpătoare, iar clienții par că se „bat” la propriu pentru a pune mâna pe carnea de miel, nelipsită de pe masa de Paşte, indiferent de preţul carburanţilor, galantarele cu creveţi din comunism sau război
Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii stau la cozi, compară prețuri și încearcă să prindă cele mai bune bucăți, în timp ce angajații abia fac față cererii tot mai mari.
Prețurile ridicate din supermarketuri îi nemulțumesc însă pe cumpărători, mai ales în comparație cu cele din piețe. Pentru un sfert de miel de aproximativ 2,5 kilograme, românii trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 150 de lei.
Atât sfertul anterior cu cap, cât și cel posterior se vând la 60 de lei kilogramul, ceea ce face ca bugetul pentru masa de Paște să crească semnificativ pentru multe familii.
Situația nu este mai bună nici când vine vorba despre alte părți ale mielului. Dacă gospodinele își doresc spată de miel cu os, trebuie să plătească în jur de 64 de lei kilogramul, iar pentru pulpa de miel prețul ajunge la 68 de lei kilogramul. Față de 35 de lei cât costă în Piața Obor.
În același timp, organele de miel, esențiale pentru preparatele tradiționale, sunt comercializate în supermarketuri la 32,59 de lei kilogramul, un preț considerat ridicat de mulți clienți.
:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2026/03/mielu.jpeg)
Dar, în ciuda prețurilor piperate, românii nu renunță la tradiții și continuă să umple magazinele în căutarea produselor specifice sărbătorilor pascale.
Drobul e gata pregătit: 33 de lei pentru 400 de grame! Pentru cei care preferă variantele deja pregătite, magazinele au scos la vânzare și drobul.
O caserolă de 400 de grame costă 26 de lei pentru drobul de pui și 33 de lei pentru cel de miel. De asemenea, o pulpă de oaie dezosată, la un pachet de aproximativ 2 kilograme, ajunge la 120 de lei, în timp ce jumătatea de miel, care cântărește în jur de 6 kilograme, se vinde cu aproximativ 360 de lei.
Mai mult, există și platouri gata pregătite. Bucăți de pui, cu două sortimente de brânză, șuncă, tarte cu dovlecei și bacon, ardei umpluți cu brânză, roșii și măsline se vinde la 149 de lei.
Comercianții din piețele bucureștene laudă marfa cu voce tare. Miel de Dobrogea, proaspăt, 39,90 lei kilogramul!
Pulpa de miel din spate se vinde cu 39,99 de lei kilogramul, iar pentru cei care caută bucăți mai fine, mușchiulețul ajunge la 44,99 de lei kilogramul.
La același preț este și cotletul, considerat de mulți cea mai fragedă parte a mielului. Prețurile diferă însă ușor de la o tarabă la alta. În funcție de comerciant, kilogramul poate fi mai scump cu doi sau trei lei.
De pildă, la unele standuri se găsește miel proaspăt tranșat, cu pulpe, coaste și gât se vinde la 35,90 lei kilogramul.
Pentru ciorbă sau pentru stufatul tradițional, gâtul de miel este la mare căutare. Comercianții îl vând cu 38,90 de lei kilogramul, iar gospodinele îl aleg rapid, știind că dă gust preparatelor de primăvară.
:format(webp):quality(80)/https://romaniatv.net/wp-content/uploads/2026/03/ansvsa.jpg)
Preț miei 2026 – calculele crescătorilor de ovine pentru un kilogram de carne de miel în acest an. Fermierii sunt determinați ca în acest an să nu mai vândă mieii cu pierdere, mai ales că anul trecut au ținut piept unui șoc al prețurilor, cu o prăbușire neașteptată a prețului per kilogram. Cu costuri majorate, este clar că oierii nu pot da carnea de miel sub prețul de anul trecut, astfel că este clar de pe acum că va exista o scumpire.
Mai mulți oieri au propus un sondaj online privind prețul mieilor de Paște în 2026. Crescătorii au fost provocați să își facă un calcul realist privind prețul per kilogram pe care îl pot susține pentru a vinde mielul în viu. În funcție de acest preț se stabilește mai apoi și prețul mielului în carcasă, tot pentru Paște 2026.
Fermierul Lucian Călțun a inițiat pe un grup de oieri un sondaj privind așteptările crescătorilor de ovine pentru prețul pe kilogramul în viu și carcasă.
”Crescători de oi, care este prețul minim pe kilogram la care putem vinde mieii pentru a acoperi costurile și a avea un profit decent?Cumpărători, cât sunteți dispuși să plătiți pentru un kilogram de carne de miel de calitate, pentru Sărbătorile Pascale?”,au fost întrebările puse de fermier.
Un preț decent care ar acoperi toate cheltuielile cu creșterea animalelor ar fi unul pe care puțini români și l-ar putea permite. Astfel, pentru a face un mic profit din vânzarea mieilor de Paște 2026, cei mai mulți oieri au înaintat prețul de 30 de lei pe kilogramul în viu și 50 de lei pentru kilogramul de carne de miel în carcasă, adică sacrificat. Au fost și crescători care au spus că ar fi mulțumiți să dea mieii cu 18 lei în viu, pe achiziții mai mari, în timp ce majoritatea au înaintet prețul de 25-26 de lei în viu pentru sărbătorilor pascale din acest an.
Sunt și crescători care susțin că prețul pe care ei îl speră nu are legătură cu realitatea, cea ca ”dictează” fiind cererea și oferta din piață. ”De când este lumea, prețul unui produs îl face cererea și oferta. Cu cât este cererea mai mare iar oferta mai mică, cu atât prețul va fi mai mare. Tot așa, când oferta este mare iar cererea (cumpărătorii) mică și prețul va fi mic. Așa că, întrebări de genul ”Cu cât sunteți dispuși să dați/cumpărați? nu prea au nicio valoare practică”, a comentat un alt fermier.

Citiți și: Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10%
Prețul unui kilogram de carne de miel la Paști 2026
Prețul unui kilogram de carne de miel în carcasă la Paști 2026 ar putea fi unul neașteptat. Totul depinde foarte mult de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, care ar putea bloca sau, dimpotrivă, să deschidă și mai larg piața de export. La acest moment, conform informațiilor Agrointeligența – AGROINTEL.RO, cerere pe piață pentru miei este, dar se caută mieii deja mari, cu un preț de 22-24 de lei, dar care ajunge și la 24-25 de lei pentru marfa de calitate, dar foarte rară.
Revenind la prețul mieilor de Paște 2026, din discuțiile oierilor reiese că aceștia sunt destul de pesimiști cu privire la cerere. Din cauza puterii scăzute de cumpărare, mulți cred că vor putea cere pe un kilogram de miel sacrificat între 30 și 35 de lei. ”O să meargă destul de prost vânzarea de Paște, cred că 30-35 de lei carcasa de miel”, a spus un crescător.
De cealaltă parte sunt și crescători care speră că la carcasă prețul va atinge 50 de lei pe kilogram. ”Teoretic 50 de lei pe kilogram ar trebui carcasa, dar practic măcar un 45 de lei”, a mai comentat un alt fermier.
25 lei/kg preţul minim pentru carnea de miel viu. Algeria cumpără cel puţin 200.000 mii de miei mari
Dacă se iau în calcul inflaţia şi evoluţia preţurilor pentru energiei şi celelalte produse alimentare, atunci şi preţul pentru carne de miel ar trebui să fie cu minim 10% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cu o lună de zile înainte de sărbătorile Pascale, preţul pentru carnea de miel a devenit unul dintre subiectele fierbinţi şi intens discutate pe grupurile de fermieri. Cei mai mulţi producători doresc şi se aşteaptă ca preţul cărnii de miel să fie cel puţin la nivelul înregistrat anul trecut, atunci când a fost de cca. 20-25 lei/kg pentru animale în viu şi de 20-50 lei/kg carne carcasă.
Pe site-urile de vânzare/cumpărare şi pe reţelele de socializare preţul cerut de către producători porneşte de la 15-18 lei/kg şi ajunge până la 28-30 lei/kg pentru animale în viu.
Principalele argumente aduse de ciobani în sprijinul creşterii preţului pentru carnea de miel sunt „iarna grea, scumpirea furajelor, a medicamentelor şi al energiei/combustibilului”. La toate acestea se adaugă creşterea TVA, a taxelor şi a serviciilor, inclusiv cele sanitar-veterinare.
În mod justificat, fermierii doresc să îşi recupereze cheltuielile şi, desigur, să realizeze şi un mic profit. Rămâne de văzut dacă românii vor fi dispuşi să cheltuie mai mult pentru masa de Paşte au vor alege să îşi restrângă bugetul alocat pentru sărbători.
Preţul pentru piaţa internă vs. preţul pentru export
Preţul cărnii de miel pentru piaţa internă este în mod tradiţional influenţat de data sărbătorilor Pascale, în special Paştele ortodox, dar şi Paştele catolic deoarece există o cerere mare pentru mieii sugari în statele europene.
Statele din Orientul Mijlociu şi Africa preferă că cumpere animale în viu, în timp ce către statele din Uniunea Europeană predomină exporturile de carne în carcasă.
Pentru exportul preţul de vânzare al cărnii de miel „se formează” în funcţie de preţurile de pe piaţa de destinaţie şi cheltuielile de transport, iar „la piaţă” preţul se negociază în funcţie de cerere şi ofertă.
Preţul plătit pentru animalele care merg la export influenţează direct şi puternic preţul pentru carnea de miel de pe piaţa internă. Dacă există o cerere mare de animale pentru export, atunci şi preţul intern va fi mai mare.
Preţul pentru carnea de miel în sezonul sărbătorilor Pascale este puternic influenţat şi susţinut de cererea existentă pe piaţa europeană, „mare amatoare” de miei de lapte, şi mai puţin influenţat de exporturile de animale către statele arabe, piaţă care preferă tineretul ovin greu şi oi adulte.
De ce există diferenţe de preţ pentru carnea de miel între piaţa internă şi export?
În funcţie de greutate şi regiune, preţul pentru carne de miel la piaţă poate să oscileze cu până la 10-15 lei/kg.
De cele mai multe ori, cei care doresc să vândă carnea de miel la piaţă (la carcasă sau la kg) se raportează la preţul din marile magazine şi se aşteaptă să primească cel puţin acelaşi preţ.
În acelaşi timp, marii crescători nu vând mieii „la bucată”, la piaţă, aceştia preferă să livreze animalele „la camion”, cel puţin câteva sute de animale.
Piaţa românească „de export” este dominată de doar câţiva mari traderi de animale care au capacitatea şi logistica necesară pentru a colecta zeci de mii de animele. Aceştia stabilesc un preţ de referinţă pentru carnea de miel, de obicei pentru animale livrate în portul Constanţa. La acest preţ de referinţă se raportează apoi intermediarii/”samsarii”, cei care cumpără (la un preţ mai mic) animalele de la fermieri mici pentru a le livra mai departe către traderi. Desigur, marii crescători de animale, cei care vând mii de animale pe sezon, au şi capacitatea de a negocia un preţ mai bun şi pot să vândă direct către traderii, nu prin intermediari.
Algeria va cumpăra minim 200 de mii de miei mari
Surse apropiate marilor traderi de animale ne-au confirmat că a fost semnat un contract cu o delegaţie din Algeria pentru livrarea unui lot de cca. 200 până la 400 de mii de miei mari, animale de anul trecut şi cu o greutate de peste 40-50kg/cap.
Preţul negociat pentru Algeria este de 5,3 euro/kg, animale în viu şi livrate în portul Constanţa.
Cel mai probabil, animalele necesare asigurării acestor contracte se află deja, în mare parte, în fermele de îngrăşare şi pregătite pentru a fi livrate.
Dacă aceste livrări de animale către Algeria se vor realiza, marile îngrăşătorii de miei vor „primi o gură de oxigen” şi vor putea relua mai uşor un nou circuit de achiziţii şi îngrăşare miei.
Românii consumă în medie doar 2,3 kg miel/an, mult sub consumul mediu al statelor cu tradiţie în creşterea oilor, Franţa, Irlanda şi Grecia. În Uniunea Europeană, consumul mediu de carne de oaie este de aproximativ 1,3 kg/locuitor/an.