Maşina anului 2020. Pe lista scurtă a nominalizatelor se află şi două automobile electrice

Șapte automobile se vor lupta pentru titlul de Mașina Anului 2020. Decizia va fi luată până la debutul Salonului Auto de la Geneva, în urma unei decizii a juriului compus din 60 de membri, reprezentând 23 de țări europene.
Ionela Marcu
03 ian. 2020, 15:14
Maşina anului 2020. Pe lista scurtă a nominalizatelor se află şi două automobile electrice

BMW Seria 1, Ford Puma, Peugeot 208, Porsche Taycan, Renault Clio, Tesla Model 3 și Toyota Corolla sunt finalistele din 2020. Lista competitorilor a cuprins 48 modele, din care preliminar s-au ales 35.

Favorită în opinia specialiştilor este Tesla Model 3. Aceasta are o autonomie de 530 km, un sprint până la 100 km/h în 3,4 secunde pentru modelul Performance, care ajunge să coste în Germania 56.390 de euro. Porsche Taycan este cel de al doilea concurent electric rămas în cursă. Taycan este mașina ale cărei forme și sunete au fost folosite pentru naveta spațială din ultimul Star Wars, cea care o duce pe Rey în bârlogul Împăratului. Taycan Turbo costă 157.318 euro, dar are 680 de cai putere, atinge suta în 3,2 secunde și are o autonomie de 450 km și o tensiune de încărcare de 800 de Volți, ceea ce-i permite o încărcare pentru 100 km în doar cinci minute.

Ford Puma este singurul mild-hibrid din cursă care a ajuns pe lista scurtă tocmai pentru noua tehnologie oferită. Puma este produsă la Craiova și este cea mai sigură mașină fabricată vreodată în România, luând cinci stele la testele EuroNCAP. Este un SUV subcompact de 4,1 metri, cu o putere de 155 de cai dintr-un motor multipremiat de un litru. Puma mild-hibrid se vinde la un preț care pleacă de la 20.500.

BMW Seria 1 este un premium de clasă compactă care adună o serie de tehnologii de înaltă performanță. Noua Serie 1 vine cu un pachet sofisticat de tehnologii, inclusiv cu un nou sistem Head-Up Display, control prin gesturi, comenzi vocale cu Intelligent Personal Assistent sau sisteme asistenţă pe care le găseam, până de curând, pe Seria 5 sau Seria 7. Urmează două mașini de oraș și de volum, Clio și 208. Cele două au autuul prețului redus. Clio al V-lea are un preț de plecare de 11.900 de euro cu TVA pentru varianta de benzină de 65 de cai. Cel mai puternic Peugeot 208 are un preţ de lansare de 12.800 de euro cu TVA pentru modelul de bază de 75 de cai putere. Toyota Corolla în noua variantă a fost lansată Salonul Auto din China. Corolla Sedan va propune două motorizări pe bezină, cu un maxim de 136 de cai putere, niciun diesel și o cutie CVT care va consuma circa 6 litri/100 km.

Porsche Taycan

Tesla Model 3

Ford Puma

Peugeot 208


DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT