Măsuri severe pentru Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă. Slujbele de Crăciun şi Anul Nou, cu restricţii. Anunţul făcut de prefectul Capitalei

Autorităţile Capitalei au impus măsuri stricte în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, preoții vor merge la credincioși acasă ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează, nu vor intra în casele enoriașilor decât la cererea insistentă a acestora
Alina Costache
21 dec. 2020, 18:28
Măsuri severe pentru Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă. Slujbele de Crăciun şi Anul Nou, cu restricţii. Anunţul făcut de prefectul Capitalei

Măsuri severe pentru Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă. Aceştia vor respecta toate normele sanitare impuse de specialiştii care s-au întâlnit, luni, într-o şedinţă.

Măsuri severe pentru Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă. Slujbele de Crăciun şi Anul Nou, cu restricţii

„Instituția Prefectului- Municipiul București, informează că, astăzi (n.r. luni, 21 decembrie) s-a desfășurat o ședință de analiză privind măsurile de protecție anti-Covid-19. Oportunitatea ședinței s-a fundamentat pe contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice de la nivelul municipiului București, raportat la tradițiile prilejuite de apropierea Crăciunului, a Anului Nou și prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul.

Pentru ca cetățenii municipiului București să nu fie dezinformați cu privire la măsurile dispuse în perioada pandemiei de către autoritățile statului român, în domeniul religios, respectând rolul Cultelor religioase în viața societății românești, pentru că ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața sunt cele mai importante, Prefectul Municipiul București, Traian Berbeceanu, a reafirmat că se impune acordarea unei atenții sporite respectării normelor deja existente și larg popularizate, tocmai pentru a întâmpina sărbătorile într-un climat de siguranță, atât pentru noi toți, cât și pentru cei dragi”, a anunțat Prefectura Capitalei.

Arhiepiscopia Bucureștilor a prezentat o serie de măsuri igienico-sanitare suplimentare cu privire la vizitele pastorale

„Astfel, clericii sunt îndemnați să intensifice pastorația individuală răspunzând solicitărilor enoriașilor prin oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor. S-a menționat că niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioși, poate alege alte metode pastorale. În exteriorul locașului de cult, credincioșii se pot întâlni cu preoții bisericii care le pot oferi un dar pastoral. Clerici care doresc să organizeze vizite pastorale cu prilejul Praznicelor Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să țină cont de următoarele recomandări:

– se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
– opțiunea va fi transmisă protopopului și va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă”, precizează Prefectura Capitalei.

„În desfășurarea acestor vizite se vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități: clericii și cântăreții vor purta mască sanitară și mănuși și se va respecta distanța de 1,5 m. Nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora. Rugăciunea de la cumpăna dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00. Reprezentantul Bisericii Catolice a menționat că Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun, se va oficia la ora 20.00. S-a reafirmat că solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esențiale în momente de criză și sunt două valori care dictează fiecare decizie la nivel normativ.

Conducerea Instituției Prefectului – Municipiului București a precizat că ședința de lucru a avut ca rațiune analiza cadrului necesar pentru ca bucureștenii să aibă șansa de a-și practica religia în cele mai bune condiții. Prefectul i-a asigurat pe reprezentanții bisericilor că, indiferent de cult, Instituția Prefectului nu dorește afectarea în și mai mare măsură a activităților religioase, dorindu-se a se asigura drepturile tuturor credincioșilor, cu respectarea normelor de protecție existente, sănătatea și viața bucureștenilor reprezentând o prioritate comună. Pentru că Viața și Sănătatea sunt daruri, ne adresăm cetățenilor, apelând la educația și spiritul civic, pledând pentru un comportament care promovează angajamentul social, prevederea și siguranța în acțiunile lor, respingând categoric comportamentele deviante sau violente, care lezează ordinea socială”, se mai arată în comunicatul transmis de Prefectura municipiului București.

Citeşte şi: Reguli noi pentru slujbele de Sărbătorile de iarnă. Preoţii nu mai sunt obligaţi să poarte măşti
 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Zece jucători râdeau în jacuzzi după ce am pierdut cu 5-0!”. Fostul selecționer al României, dezvăluire șoc din sânul naționalei
Capital.ro
Se caută personal în această țară, iar salariile au crescut. Cât primește un îngrijitor pe oră
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte