Materialele de construcţii, la vânzare după reguli noi. Vezi ce s-a schimbat

Hotărârea de Guvern 668/2017, privind comercializarea produselor pentru construcţii, publicată în Monitorul Oficial din 20 septembrie, schimbă regimul de certificare a acestor materiale. Normativul este prevăzut să intre în vigoare la data de 18 noiembrie 2017.
Romania TV
19 nov. 2017, 07:28
Materialele de construcţii, la vânzare după reguli noi. Vezi ce s-a schimbat

„HG 688/2017 intră în vigoare la 18 noiembrie 2017 (la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial), dată la care HG 622/2004 îşi încetează aplicabilitatea”, se arată într-un document al Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR).

Faţă de prevederile anterioare, HG 668/2017 cuprinde – potrivit APMCR – următoarele principale noutăţi:
– Pentru un produs care face obiectul unui standard sau document de standardizare nearmonizat se utilizează schema de certificare echivalentă sistemului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei prevăzut de Decizia Comisiei Europene referitoare la evaluarea şi verificarea performanţei produsului în cauză;

– Dacă pentru produsul în cauză nu a fost emisă o Decizie a Comisiei Europene, se va utiliza schema de certificare echivalentă sistemului 4 de evaluare şi verificare a constanţei performanţei, adică evaluarea şi verificarea efectuată de către fabricant [art. 10 alin. (2) si (3)];
– Produsele evaluate şi verificate potrivit unui agrement tehnic în construcţii se pun la dispoziţie pe piaţă însoţite de declaraţia de conformitate cu agrementul tehnic respectiv [art. 14 alin. (1)];
– Declaraţia de conformitate cu un standard sau document de standardizare nearmonizat sau agrement tehnic în construcţii se redactează conform prevederilor seriei de standarde SR ISO/CEI 17050 şi cuprinde, în plus, performanţele determinate şi verificate potrivit referenţialului aplicat [art. 12 alin. (1) si (2); art. 15 alin. (1) si (2)];
– Declaraţiile de performanţă sau de conformitate aferente produselor care conţin substanţe menţionate ca periculoase în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 trebuie însoţite de fişele cu date de securitate întocmite de fabricant [art. 8 alin. (3); art. 12 alin. (4); art. 15 alin. (4)];
– Dovada deţinerii în mod legal, de către emitentul declaraţiei de performanţă/conformitate, a specificaţiei tehnice de referinţă menţionată în declaraţia în cauză [art. 8 alin. (2)].

Unul dintre distribuitorii semnificativi de materiale pentru construcţii, Cosmin Răileanu (administratorul portalului www.vindem-ieftin.ro), consideră benefice aceste schimbări legislative, dar atrage atenţia că ele mai trebuie să fie şi aplicate.

„În ultimii ani, piaţa construcţiilor din România a fost sever afectată de criza economică globală, care a reprezentat o adevărată provocare pentru producătorii de materiale de construcţii. Piaţa materialelor de construcţii, care reprezintă aproximativ o treime din industria construcţiilor, a avut de suferit pe parcursul anilor de criză”, a declarat Cosmin Răileanu, pentru MEDIAFAX.

Potrivit retailerului, din anul 2013 s-a observat o uşoară revenire a pieţei, datorită numărului mare de români care au început să îşi construiască locuinţe în afara oraşelor mari, fapt care a dus implicit la creşterea numărului de solicitări pentru materiale şi servicii în construcţii, în special pe perioada verii. Mai mult, „românii plecaţi în străinătate s-au întors în ţară cu scopul de a construi case în care să poată reveni cu plăcere în vacanţe, acesta reprezentând un elan evident pentru piaţa de construcţii”.

„Aşteptările pieţei sunt ca orice produs vândut să fie însoţit de certificate de conformitate, de încercare, număr de identificare a lotului din care face parte şi multe alte cerinţe imperios necesare pentru a împiedica inducerea în eroare a clientului/beneficiarului şi, nu în ultimul rând, pentru calitatea construcţiei. Practicile neortodoxe la care recurg unii producători/distribuitori sunt generate de lipsa materiei prime în cantităţi suficiente pentru satisfacerea cererilor în timp util; unii recurg la achiziţii de la diferiţi furnizori nevalidaţi, ale căror garanţii sunt îndoielnice”, relatează specialistul.

„Clientul neinformat riscă să-şi construiască o locuinţă, un bloc sau un centru de afaceri în neconformitate cu normativele (în vigoare sau în prooiect), punându-şi în pericol chiar familia şi pe cei din jur. Acest proiect de lege este binevenit, dar numai dacă şi normele de aplicare vor fi implementate cu succes. Nerespectarea prevederilor ar trebui să atragă sancţiuni severe pentru a nu genera un precedent”, arată Cosmin Răileanu.

Un ajutor suplimentar ar fi eficient – în opinia retailerului – dacă toleranţa materialelor ar fi de maximum +/-1%, şi nu de 5%, cât este acum la unele produse. „Noi vindem şi ne confruntăm cu aceste situaţii zilnic, când clienţii ne cer un produs (să zicem plasă sudată de fi (n.n.- diametru) 8 mm; în depozite este disponibilă gata eco de 7,5 mm, dar la raft este prezentată fi 8mm (numit eco) şi sunt multe alte situaţii de acest gen, iar clientul plăteşte un preţ mare pentru un produs inferior”, semnalează retailerul.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Povestea fotbalistului de la Rapid și a soției care i-a salvat cariera. Dormeau în mașină când nu aveau bani
Capital.ro
Mesajul puternic transmis de Elena Udrea. Semnul făcut la ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Lidia Buble, declaraţie de iubire rară pentru Horațiu Nicolau. Artistă s-a filmat cu miliardarul într-o ipostază wow
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Cel mai eficient ceai pentru scăderea tensiunii arteriale, confirmat de specialiști. Aliatul natural în lupta cu hipertensiunea
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Temperaturi de foc în România. Anunț alarmant de la ANM
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
kanald.ro
Mihaela Rădulescu, primul mesaj după moartea lui Felix Baumgartner: ,,Nu am cuvinte”. Vedeta a postat totul pe Instagram
Cancan.ro
Sacrifiul SUPREM făcut de Mihaela Rădulescu pentru Felix Baumgartner. A luat decizia fără să clipească!
Playsport.ro
Amendă de 8.000 de lei pentru șoferii care uită acest detaliu. De ce trebuie să-ți faci ITP-ul...
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. Amendă pentru toți locuitorii: Constituie o tulburare publică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
stirilekanald.ro
Țara europeană în care pacienții cu boli terminale pot să pună capăt suferinței. În ce condiții se permite moartea asistată
Gigi Becali, prima reacție după ce Elena Udrea a fost eliberată. Cum a ajutat-o în închisoare: „Am fost la ea cu o comisie, e o femeie mai puternică decât zece bărbați”
MediaFlux
⁠Preparate de Sfântul Ilie. Ce gătesc gospodinele pentru cei dragi
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Legătura neștiută până acum dintre vitamina D și sindromul colonului iritabil. Ce spun oamenii de știință