Mazăre, show cu fetele la Monte Carlo VIDEO

Românii ştiu să se distreze cel mai bine. Şi nu o spunem noi, ci francezii din Monte Carlo, care premiază cluburile din Mamaia. Muzica bună, băutura pe alese şi zâmbetul fetelor frumoase i-au vrăjit pe turiştii străini. Printre ei se numără şi prinţul Albert de Monaco, cel care îi va acorda primarului Radu Mazăre trofeul pentru cea mai fashion staţiune de cluburi din Europa.
Romania TV
08 nov. 2012, 21:24
Mazăre, show cu fetele la Monte Carlo VIDEO

Chiar dacă Mamaia nu abundă în clădiri cu zeci de etaje, cluburile de pe litoralul românesc i-ar putea face pe bogaţii de pe riviera franceză să creadă că suntem cel puţin la fel de buni la distraţie ca cei din Monte Carlo.

„Uite că este domeniul ăsta al distracţiei, al lipsei de reguli şi restrictii, al fetelor frumoase, pe care noi trebuie să-l promovăm şi ai văzut cum se uitau după căluţii noştri pe tocuri, caluţi veniţi din România care ca să promoveze ţara. Nu se uitau la Ferrari, nu se uitau la Lamborghini, la yahturi, se uitau după aceste mândreţe de românce”, a declarat Radu Mazăre, primarul Constanţei.

30 de românce de la malul mării au făcut senzaţie până şi la Monte Carlo, la Festivalul Internaţional al Cluburilor. Peste o sută de cluburi din lume, printre care şi 5 discoteci din Mamaia, s-au întrecut pentru trofeu. Iar de la anul, Festivalul s-ar putea muta la Mamaia.

„George, primarul din Monaco, este un prieten de al meu şi ne-a ajutat pe noi România să intrăm în acest eveniment. Am avut o discuţie. De anul viitor vom importa acest festival. Va fi o etapă în noiembrie la Monaco şi o etapă în iunie în Mamaia”, a completat edilul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT