MediaSind solicită modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice

Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind solicită Parlamentului modificarea în regim de urgență a Legii de organizare și funcționare a Radioului și Televiziunii publice, astfel încât aceasta să corespundă aspirațiilor democratice ale societății românești și să garanteze depolitizarea reală a celor două instituții.
Iulian Tudor
25 feb. 2016, 11:04
MediaSind solicită modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice

„Evenimentele ultimelor zile, care au anunțat schimbări importante pentru SRR și SRTV, provoacă îngrijorare pentru societatea civilă. Din aceste motive, în calitate de organizație reprezentativă pentru sectorul Cultură și Mass-Media, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, în numele organizațiilor afiliate din SRR și SRTV, solicită Parlamentului României adoptarea unor soluții care să nu permită reeditarea unor experiențe păguboase, atât pentru aceste instituții, cât și pentru public. În acest sens, FAIR-MediaSind cere modificarea Legii de organizare și funcționare a SRR și a SRTV, în regim de urgență, astfel încât această lege să corespundă aspirațiilor democratice ale societății românești și să garanteze depolitizarea reală a celor două instituții”, se menționează într-un comunicat al organizației sindicale.

Într-un Apel adresat Președinției României, Parlamentului, Guvernului, Comisiei Europene și organizațiilor internaționale de media, Federația FAIR-MediaSind afirmă că eliminarea influenței politicului asupra Radioului și Televiziunii publice se poate realiza, în primul rând, prin schimbarea configurației Consiliului de Administrație din fiecare societate.

Apelând la experiențe din alte țări europene, FAIR-MediaSind propune înlocuirea algoritmului politic care stă la baza formării Consiliului de Administrație în acest moment cu un model care să permită participarea în acest organism atât a specialiștilor, cât și a reprezentanților întregii societăți.

„Legea de organizare și funcționare a SRR și SRTV trebuie să conțină prevederi clare privind asigurarea finanțării și care să fie fundamentate pe calcule riguroase, pentru a nu mai lăsa loc ipocriziei politice și populismelor. Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind își exprimă disponibilitatea de a participa la îmbunătățirea Legii de organizare și funcționare a SRR și SRTV. Totodată, FAIR-MediaSind solicită sprijin din partea colegilor din presa românească de a susține acest demers atât de necesar pentru asigurarea independenței SRR și SRTV. Așteptăm un semn de susținere și din partea publicului care dorește, ca și noi, depolitizarea celor două instituții și, implicit, întărirea lor”, se spune în document.

În acest sens, FAIR-MediaSind atrage atenția asupra faptului că numirile politice, ca expresie a „democrației originale’ din România, au condus la decredibilizarea Radioului și Televiziunii publice și, implicit, la scăderea audiențelor.

„În percepția publică, Radioul și Televiziunea sunt ale formațiunii politice majoritare. De aceea, jurnaliștii din cele două societăți sunt demonizați de o parte a publicului, fiind considerați, pe nedrept, oameni ai Puterii”, spun sindicaliștii.

Starea de pauperitate în care funcționează instituțiile de Radio și Televiziune, în dauna publicului, se datorează tot amestecului politicului în cele două societăți, subliniază FAIR-MediaSind.

„Pentru a le putea controla, partidele politice sunt interesate să mențină aceste instituții în sărăcie, chiar la cota de avarie. Astfel se explică de ce taxa radio-tv nu a mai fost modificată din 2003, în ciuda puseurilor inflaționiste la care a fost supusă țara. Taxa tv, de doar 4 lei, este cea mai mică din Uniunea Europeană, iar menținerea ei la această cotă este principala cauză a crizei în care se afla acum televiziunea publică, lucru recunoscut pentru prima dată de un înalt demnitar român prin vocea prim ministrului Dacian Cioloș. Nu numai că taxa este extrem de mică, dar și mecanismul de colectare a ei este unul deficitar, doar o parte din sume ajungând la cele două societăți”, se menționează în Apel.

Potrivit FAIR-MediaSind, politicienii refuză adoptarea unor soluții pentru redresarea celor două instituții publice de media și, pentru „a-și securiza capitalul electoral”, vorbesc despre măsura declanșării procedurii de insolvență.

„Cu toate că poartă răspunderea situației de criză din SRTV, la provocarea căreia au contribuit nemijlocit, politicienii noștri refuză adoptarea unor soluții constructive, responsabile, pentru redresarea economică a TVR. Pentru a-și securiza capitalul electoral, apelând tot la ipocrizie și populism, sugerează, fără a lua în calcul consecințele extrem de contondente ale acestei măsuri, că situația poate fi îndreptată prin declanșarea procedurii de insolvență”, spune documentul.

Federația atrage atenția că intrarea televiziunii publice în insolvență este neconstituțională și va afecta grav, atât publicul, cât și salariații instituției.

„Televiziunea Națională nu este o unitate economică oarecare. Oamenii politici trebuie să înțeleagă că nu au niciun drept să distrugă o instituție cu prestigiu cultural și cu un corp de profesioniști valoroși, doar pentru a culege votul cetățenilor. FAIR-MediaSind face un apel către politicienii români să dea dovadă de înțelepciune și să înțeleagă faptul că Radioul public și Televiziunea Română, care sunt acum confiscate de zona politică, sunt susținute financiar de plătitorii de taxă. De aceea, ele trebuie urgent înapoiate publicului. Federația FAIR-MediaSind cere sprijinul Președinției României, Parlamentului României, Guvernului României, Comisiei Europene, International Federation of Journalists, International Federation of Musicians, International Federation of Actors, UNI Global Union, European Federation of Journalists, European Broadcasting Union să sprijine și să se implice în procesul de depolitizare a Radioului și Televiziunii publice”, se mai arată în Apel.

FAIR-MediaSind precizează că acest Apel va fi prezentat de delegația federației și în plenul ședinței Comisiei Europene de Dialog Social pe domeniul audio-vizual, ce va avea loc în data de 26 februarie 2016, la Bruxelles.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
Playtech.ro
Ce poate să facă un moștenitor până moștenirea este stabilită legal? Detaliul din lege de care puţini au auzit
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Noi semne de întrebare. Mister legat de moartea lui Socaciu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 19 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 2 milioane de lei la Noroc
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Ajutoare în bani pentru milioane de români oferite pentru casă și transport. Cum poți beneficia de sprijin de la UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă